07.12.2021
Tare aș fi vrut, Ileano, să-ți fi spus că îmi ești dragă. Să te scot la horă vara, toamna să-ți aduc gutui, iarna să-ți suflu în mâini. Și primăvara asta am fi jucat la nunta noastră, nu la nunta ta. M-am îmbătat cu binețe și zâmbete aruncate peste gard în fiecare zi, și-am zis că, lasă, i-oi spune eu mâine. Zice mama că ești tristă, așa că, gata, până-n zori, vin să te fur. Gardul e dat jos pentru nuntă, lampa e aprinsă în odaia ta, cocoșul abia a cântat o dată. Încă puțin și-mi iau inima-n dinți. Acuși.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2021, grupul are 7.750 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus