În sală începuse să se facă din ce în ce mai cald. Nici măcar în partea de sus, unde nu prea ajungea soarele nu mai era așa răcoare. De fapt, era cald de ți se topea gheața din cocktail chiar și fără cocktail. Apa le ajunsese până la pulpițe. Ei chicoteau în continuare, eliminând dioxid de carbon pe gurițele lor neobosite. Într-un colț al sălii ardea ceva. Iar ei, toți cei 7,9 miliarde, ședeau în continuare cuminți, așteptând să intre în pământ de rușine pentru ce-i făcuseră acestei săli de așteptare numite Pământ.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2021, grupul are 7.750 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).