17.12.2021
Să-mi crească părul de codițe. Poate și sânișorii, dar nu cât ai mătușii Olimpia. Să intru la studii cu notă colosală. Să ies cât mai repede de acolo. Să-mi vină în prag și să mă ia de-o aripă. Să nu-l mai văd în viața mea. Oh, poate măcar încă o dată. Să treacă cele nouă luni și să apară minunea. Domniță, v-au albit codițele de când moțăiți acolo, iată , v-a sosit trenul, vagonul al doilea, locul 32. Mulțumesc, m-ați salvat din pumnul trecutului. Mă ridic și pășesc ușor prin aburul gării. O iau puțin înaintea mea.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2021, grupul are 7.750 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus