M-am trezit cu gândul că trebuie să-i spun că-mi pasă. Nu știu dacă mirosul de cacao mă făcuse să-mi fie dor de el sau cartea nedeschisă încă de la Crăciun. Am sunat de zece ori. Abonatul nu poate fi contactat. Atunci am realizat că el era încă o persoană a cărei existență o luam ca atare. Era acolo la nevoie și asta conta. Acum nu era disponibil și gândul ăsta mă speria. Mulțumesc că exiști i-am spus când, într-un final, a sunat. Un zâmbet ca o îmbrățișare a oprit și așteptarea mea, dar și pe a lui.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2021, grupul are 7.750 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).