Când a fugit de-acasă ascunsă-ntr-o căruță cu coșuri de pește, Agafia știa că-i frumoasă și-i părea rău să se-ofilească la oale. În portul Brăilei s-a-ndreptat de șale și-a rotit ochi verzi în jur. Drăcoaica asta te vâră și te scoate din boale, a șuierat unu'. La tanti Elvira, s-a lepădat de toate, și-a ținut ca nadă numa' zapanul de mătase, a căpătat nume și nărav nou. După câțiva ani, a scos-o de-acolo un armator beteag de ochii ei da' n-a vrut să creadă că pe tanti Elvira n-o putea scoate din Agafia. Treaba lui.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2021, grupul are 7.750 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).