3. Plajă pustie

8 septembrie 2000

Aş putea spune că e dimineaţă încă. E şi ziua fratelui meu. Şi mici pregătiri.

Îmi propusesem, la Alexandria (am fost plecat acolo, trei zile) să nu mai fac nimic din ceea ce nu îmi place să fac. Pentru că rutina asta numai dătătoare de satisfacţii nu-i!

Îmi place septembrie. Şi lumina ei galbenă. Şi ploile ei.

N-am reuşit. Fac lucrurile care nu-mi plac, în continuare, cu conştiinciozitate.

Încep să am o lacunară memorie. Nu mai ştiu de cînd ne scriem. Nu mi-a trecut prin minte să felicit cîţiva oameni ce-şi sărbătoreau onomastica.

Într-un septembrie am fost pentru prima dată la Vama Veche. Plaja era pustie - sau aproape (era spre sfîrşitul lunii). A fost o întîlnire specială. Corina şi Nadia erau cu mine.

9 septembrie

Era atîta frumuseţe acolo!
Lucrurile se împlinesc de obicei altfel decît le-ai programat. Dar se împlinesc - zice Pleşu, în Dilema, despre vacanţa ta (fără să ştie).

Cristian Tudor Popescu publică mereu, carte după carte; poate o să debutez şi eu, într-o zi.

Luni duc materialele la Mozaicul. N-am adunat decît două: de la Andrei Cornea şi Bogdan Suceavă. Mulţi nu mi-au răspuns. N-au avut motivaţie, timp, chef.

Îmi voi face pagină de web, de îndată ce voi şti cum.

29 septembrie 2000

Rup cu satisfacţie hîrtiile cu gînduri notate în grabă, aruncate pe jos. Nu găsesc foile pe care ţi-am scris, mai demult. Dan mi-a demolat versurile apărute în Mozaicul mai ceva ca tehnoredactorul, dar eu sînt de acord cu el. Nu-s vanitos, nu simt vreo durere.

Acum am mîncat. Puţină ciorbă. Cu cartof şi ceapă şi morcov şi pătrunjel. Atît. Îmi e la fel de foame ca înainte de a mă aşeza la masă.

Probabil nu voi scrie niciodată Poemul elicopterului de poliţie din filmul de sîmbătă seara.

2 octombrie

Corespondezi cu omul cel mai trist din lume.

Ramona şi Adela sînt la noi. În sufragerie, cu Corina şi fratele meu, Mari. Le aud, adeseori, hohotele de rîs.

4 octombrie

Nu era decît o foaie! Nu erau decît două pagini!

Nadia a plecat. În seara dinainte, am stat mult şi serios de vorbă. Nu ştiu dacă va rămîne cu mine. Va fi alegerea ei. Nu pot fi ce nu sînt. Îmi pare rău că sînt un om sărac, dar nu ştiu nici o cale de a mă îmbogăţi şi nici nu ştiu dacă vreau.

Ştiu că vreau să scriu. M-am întors la scris, după plecarea Nadiei. O iubesc. O voi iubi şi dacă ne vom despărţi.

Am fost la internet, dar nu ţi-am scris. Într-o zi. Îmi place mai mult să-ţi scriu pe hîrtie.

Bogdan Suceavă mi-a reţinut o povestire spre publicare virtuală. Revista se cheamă Respiro şi primul număr va apărea în noiembrie. Povestirea mea are şi un titlu: Început de vară. Am să-ţi scriu cînd va apărea şi o vei putea citi, de vei vrea şi de vor duce ei pînă la capăt acest proiect (pe un server din New York).

Ai început cursurile. Corina va merge şi ea în Bucureşti, săptămîna viitoare, la nişte cursuri. Nu ştiu la ce hotel va sta, cred însă că eu voi rămîne acasă.

Spre părinţii tăi se îndreaptă şi urările mele de sănătate.

Ce lucru dăunător ai putut face într-o vacanţă de vară?

Şi eu vorbesc cu pisicile. Şi mă plimb printre nori. Şi sora mea. Şi fratele meu. Şi toţi sîntem mai mari decît tine. Dacă asta te ajută cu ceva!

Întrebările pentru Mozaicul vizau tema Valoare şi autoritate în cultură. Numărul ăsta va fi lansat sîmbătă, cînd vor avea loc şi colocviile Mozaicul. La anchetă am fost invitat să răspund şi eu. Deşi ideea era ciudată, n-am refuzat-o. În urmă cu vreo jumătate de oră am fost invitat să particip sîmbătă şi eram gata să răspund cu bucurie- îmi plac evenimentele culturale, din anonimatul comod al unuia din scaunele (fotoliile) sălii. Dar înainte de a închide, redactorul-şef mi-a zis că mizează pe o intervenţie de 10 minute din partea-mi. Necazu' lor! Ultima dată cînd m-am adresat unei mulţimi (de elevi zburdalnici), de pe o scenă a fost în clasa a VII-a. Eu trebuia să prezint, în engleză, piesa Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici pe care Cercul de limba engleză o pregătise pentru nu mai ştiu ce serbare. M-am pierdut cu totul, uitasem tot ceea ce atît de bine memorasem. Nu ştiu ce voi face sîmbătă, poate voi citi, dar voi participa, totuşi.

Visez o cultură românească de anvergură. Nu vrei să participi?

Am mai scris Dilemei. După mult timp.

Am fost ieri cu Corina la Adela şi mi-am listat cîteva povestiri. Lucrez la altele noi, iar e camera plină de hîrtii!

Adela e prietenă cu noi şi, pentru că îmi place de ea (în sensul că are umor şi e bună şi are generozitatea specifică oamenilor ce au vocaţia prieteniei), Nadia a fost un pic geloasă. De săptămîna trecută, Adela are un prieten- şi eu mă bucur pentru ea şi, în acest context nou, mi-am permis o vizită. Am vrut ca relaţia mea cu Nadia să meargă şi de aceea, cu alte fete, am tăcut mai mult.

Era un week-end programat pentru Alexandria. Nu ştiam însă de Colocviile revistei. Se ţin o dată pe an. Am fost şi în toamna trecută. În sală.
Am să-i scriu tantii Didii că vin duminică. Deşi, în liniştea asta, aş putea să mai scriu. N-am mai folosit deloc calculatorul ăsta vechi. Deloc-deloc!

A început campania electorală. Bătu un tip la uşă, hotărît să ne ajute. Dacă votăm un anume partid. Tu cum credeai?

Ce mai faci? Cum e noul orar? Ai băut must?

Îmi pare rău că am scris atît de tîrziu. E urît din partea mea, dacă ai aşteptat, mai ales! Dacă ai avut necesara nepăsare, e ceva mai bine.

N-am mai scris deloc. Poate pentru că, în unele zile am fost fericit, am trăit mai mult, n-am fost singur. Mi-a fost dor să scriu.