28.12.2021
La primul deces a plâns o săptămână, la al doilea câteva nopți, iar după 2 ani preocuparea îi era tona de foi ce trebuiau completate după fiecare deces. Nu le mai reținea numele, le fixa tot felul de porecle ce i se ștergeau din minte mecanic. În garda de Crăciun venise pacientul 022385, coboară în urgențe și îngheață. A zis aparținătorilor că s-a făcut tot, dar inima lui era mult prea obosită. În 23.02.85 băuse prima bere cu tatăl lui, iar azi era încă un pacient după care nu mai putea să plângă.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2021, grupul are 7.750 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus