Credea că îl va pierde. E greu când cineva devine altcineva pe care nu-l mai recunoști. Nu s-a lepădat de el ca șarpele de piele. Pentru ei era o carne de injecții, un tonomat de înghițit pastile, niște bani în plic, un alt nebun legat de pat, un nume, un număr trecut random, pe o fișă, într-un dosar, un experiment. Fugi, fată cât vezi cu ochii au zis toți. Absolut toți. S-a așezat la coada răbdării și a așteptat. A adunat din zero până la infinit. Merită când știi că e vorba de number one guy.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2021, grupul are 7.750 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).