Vrăjitorie şi şamani la Cupa Mondială 2006

Cupa Mondială din 2006 a început vineri seara, la Leipzig, cînd s-au tras la sorţi cele opt grupe ale primei faze. Nemţii sînt gata să primească cea mai neobişnuită ediţie, care are la start şapte debutante absolute. Dacă Europa n-a lăsat acasă nici una dintre formaţiile care contează şi care au scris istoria fotbalului, Africa s-a confruntat cu o revoluţie crudă, care a sacrificat toate numele mari şi a propus o altă ordine fotbalistică pe continental negru. Aşadar, să vorbim despre revoluţie.

Cinci formaţii africane se califică la Cupa Mondială. Preliminariile se joacă în două faze, ultima, cea decisivă, avînd cinci grupe cu cîte cinci echipe fiecare. În ziua în care s-au tras la sorţi grupele preliminare, previziunile dădeau şanse foarte mari puterilor tradiţionale, dar pe 9 octombrie 2005, la finalul calificărilor, patru formaţii fără istorie la Cupa Mondială instaurau o nouă ordine pe continent. Cum se explică această revoluţie venită din vestul Africii, pentru că acolo se află Cote d’Ivoire, Togo, Ghana şi Angola? Poate că dorinţa lor a fost mai mare, poate că s-au pregătit mai bine, mai meticulos, singura certitudine fiind că aceste echipe, necunoscute practic, au lăsat acasă giganţii Nigeria, Africa de Sud, Camerun şi Senegal.

În afară de Ghana, care a reuşit să domine grupa sa preliminară încă de la start, celelalte calificate şi-au obţinut succesul în ultima zi. A fost o nebunie întreagă, care a răsturnat ierarhii şi a impus alte vedete. Eroii sînt alţii azi şi doar numele la fel de exotice ne amintesc de cei detronaţi. Drogba, Adebayour, Akwa sau Guemamdia sînt noii regi ai fotbalului african. Toţi joacă însă la cluburi din Europa şi explicaţia tehnică a revoluţiei e tocmai asta: bătrînul continent i-a şcolit pe aceşti atleţi şi i-a făcut fotbalişti adevăraţi. Nerecunoscători, aceştia nu se vor feri să bată echipele europene, dacă vor avea prilejul. Şi-l vor avea în Germania, unde se anunţă continuarea acestei revoluţii colorate, pentru că la nivel maxim, fotbalul din sudul Mediteranei a avut permanent o singură constantă: a fost imprevizibil. Senegal a eliminat acum 3 ani Franţa, care era campioana lumii, şi s-a oprit în sferturi după un meci cu prelungiri. Camerun a fost minunat în 1990, la fel Algeria în 1982. Şi nimeni nu se aştepta la aşa ceva. Africa ni se dezvăluie din nou fotbalistic într-o altă gamă, cea a necunoscutelor, şi tocmai de aceea trebuie să ne aşteptăm la un mondial pe care-l vor influenţa. Un fin cunoscător al fenomenului, Rudi Gutendorf, spunea acum vreo zece ani că în clipa în care vor învăţa să fie disciplinaţi, africanii vor domina fotbalul. Deocamdată paşii lor pe calea spre stricteţe tactică sînt mărunţi. Le e mai dragă bucuria şi nebunia indisciplinei, încă mai aleargă toţi să dea goluri, aşa că mai e loc de regimente instruite ca la carte. Dar tocmai din instrucţia asta vor avea africanii de învăţat, pentru că sînt şcolarizaţi la scară industrială mai ales în Franţa, Belgia, Olanda şi Portugalia.

Despre continentul negru se poate vorbi şi altfel însă. Vrăji, dansuri tribale, blesteme, superstiţii. Africa fotbalistică nu e diferită de Africa de pe stradă. Întotdeauna cineva e mai mult decît numele său, iar supranumele cheamă victoriile. Toate echipele naţionale africane au un supranume care să-i înspăimînte pe adversari şi să le arate vitejia. Continentul unde copilul nu e botezat la întîmplare uimeşte fotbalul nu doar prin talent, ci şi printr-o tradiţie care începe să fie împrumutată şi în alte colţuri ale lumii. Africa îşi botează echipele naţionale de fotbal cu supranume gata să înfricoşeze pe oricine.

Înspăimîntătoare fiare ale junglei, insecte ucigaşe, animale şirete sau păsări de pradă. Fauna întreagă s-a adunat la nivelul reprezentativelor, respectînd toate superstiţiile celui mai superstiţios continent. Nu ajungeau dansurile tribale, şamanii chemaţi să facă vrăji sau licorile aducătoare de putere preparate de vracii tuturor triburilor. Era nevoie de o reprezentare care depăşeşte sfera animalică înscriind cel mai cunoscut dintre sporturi în sfera legendelor nescrise.

Toate echipele naţionale din Africa au un supranume care le identifică mai mult decît numele ţării. Unele dintre ele sînt deja de notorietate, întreaga lume folosind cînd vine vorba de camerunezi expresia “leii neîmblînziţi”, de nigerieni, “super vulturii”, sau “leii din Atlas”, dacă în discuţie e naţionala Marocului. Şi formaţii mai puţin cunoscute s-au consacrat însă pe continental negru datorită acestor nume. Nu toţi sînt războinici şi înfricoşători. Selecţionatei Beninului i se mai spune veveriţele, jucătorii reprezentativei statului Botswana sînt zebrele, iar cei din Burkina Faso sînt armăsarii. Sînt şi echipe ale căror supranume nu înseamnă nimic în traducere liberă, cum e Bafana-Bafana, cunoscutul supranume al selecţionatei Africii de Sud. Sînt şi formaţii cu cîte două nume de alint, precum cea a statului Lesotho, jucătorii acesteia fiind fie crocodile, fie Likuena.

Într-o societate unde simbolurile înseamnă totul, ceea ce nu se vede fiind de multe ori mai important decît ce se vede, asocierea reprezentanţilor fotbalistici cu animale sau simboluri e firească şi cumva obligatorie. E practic identificarea tribunelor cu cei din teren, care sînt văzuţi la alte dimensiuni. Fotbalul african reuşeşte astfel să-şi păstreze caracteristica pitorească şi imprevizibilă care planează pe întreg continentul negru.