Poveste de adormit iubita

Dragă Zbu, pe tine iarna te lasă rece, îmi spui. Iarna e anotimpul zăpezilor copilăriei şi în rest doar complicaţii legate de revelion şi masa de Crăciun. Cine vine, unde, de ce şi cum se face că toţi dau atât de multă importanţă. Importantă e zăpada. Ştiu că nimic nu te adoarme mai bine decât explicaţiile mele enciclopedice, aşa că în seara asta am să-ţi alung insomniile, pe care tot eu ţi le provoc, explicându-ţi cum e cu iarna. Iarna e un sentiment transformat de geografi autişti în anotimp. Iarna stârneşte fiori şi entuziasme, declansează depresii inexplicabile şi reverii infantile, dezgoapă uri îngheţate şi revolte viscolite. Poate să ne fie iarnă şi în miezul verii, asta în timp ce anotimpul în sine, aşa cum e el definit exact, poate să ne viziteze în septembrie sau să ne evite până în martie.

© compoziţie Dana Sandru

Cândva, înainte de Aristotel, cuvintele s-au încurcat teribil. Iubirea, de pildă, e un anotimp. Când se face iubire în noi înfloresc tandreţuri din mărăcini şi înmuguresc dorinţe îngropate adânc în pământul uscat al rutinei zilnice. Peste ochii noştri creşte iarba visului, iar urechile ne sunt astupate de muşchiul moale al desfătărilor. Parfumul părului tău, ceea ce simte nasul meu tulburat de iubire dincolo de ultima descoperire a laboratoarelor L’Oreal, pentru că o meriţi, e mirosul iubirii. Toţi ştim că primavara miroase a proaspăt, că e ceva indescriptibil în aroma aerului de primăvară, care ne împinge să fugim şi să poftim salata; că sunetul greierilor năuciţi de căldurile de vară miroase a lene somnolentă iar prima ploaie de tomnă are aroma râncedă a frunzelor putrezite depresiv. Eu mai ştiu că iubirea are mirosul părului tău.

Uite, deja ai adormit, fermecată de precizia analizei mele despre anotimpuri, aşa că profit, mă apropii şi inspir. Sforăitul tău discret e un motan negru şi cald, care toarce cuibărit în urechea mea. S-a facut iubire şi mi-e vară, adorm lângă tine.

---

Aşteptăm, ca în ceilalţi ani, contribuţiile literare ale autorilor noştri, ale colaboratorilor periodici sau ocazionali, ale prietenilor din imediata apropiere şi, de ce nu, oricum nu în ultimul rând, ale cititorilor noştri. Textele pe care le-am primit deja şi pe care sperăm să le primim în continuare vor fi publicate într-o rubrică, intitulată desigur Crăciun LiterNet 2005, în cadrul secţiunii Atelier, în fiecare zi câte unul sau două. Tema anului acesta este Poveste de adormit iubita/iubitul. Adresele de e-mail la care puteţi trimite poveştile sunt:

[email protected]
[email protected]