02.01.2022
Oglinda întoarse imaginea străvezie, translucidă, așa am știut că urma să mă schimb. Ploua de trei ani fără oprire și trupul meu primise luciri. Nici tot varul mâncat de pe pereți nu mi-a încălzit pielea jilavă. Umezeala săpase până la ultima celulă, dar, chiar și așa, n-ar fi fost nimic. Însă, în noaptea în care mi-a apărut, mai întâi în vise, apoi în fereastră, au început să-mi crească solzi. Avea amăgirea șoaptei cu freamăt de val, omul amfibie. L-am urmat visând încă pe când luam forma apei.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În ianuarie 2022, grupul are 7.830 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus