04.01.2022
Apăi, măi nevastă, în ce relație suntem noi? Trainică. No, bun. Da altu fel? De iubire. No, nu-i bun. Altu fel. D-apăi cum nu-i bun, bărbate? Ești bolund? Or ai umblat la glaja de jinars? No, tu răspunde, că-i musai să spui formula. Zi-i relația. No, veche. Nu-i bun. Sinceră. Nu, nu. Gândește, femeie. De cuplu. Ioiii, țucu-te. Da ce fel? Amu, dup-atâta amar, aș zice că ciudat. Așe, muiere, așe. Că greu scoate omu vorba de la tine. Ăi fi bună de șpion. No, asta-i. Amu-i gata textu, domnu' Persic.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În ianuarie 2022, grupul are 7.830 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus