05.01.2022
Doar când unul dormea, celălalt putea zbura printre stele, prin negura atotcuprinzătoare din care aduna în pumni nemurire. Se spunea că e compusă din relicve de vise uitate care speră să învie cândva în suflete noi. Doar în orele acelea de călătorii printre galaxii, când era cu adevărat liberă și infinită, jumătatea ei ciudată visa în culori povești întortocheate. Cobora mereu lin, sincronizându-se cu respirația acelui trup pe care uneori îl iubea, alteori îl ura. Apoi, se ridicau împreună și se priveau în oglindă.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În ianuarie 2022, grupul are 7.830 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus