Cărțile Psalmilor. Reflexii în sonor

Citiți o cronică a acestei cărți.


Tehillim - Psaltirea, Cărțile Psalmilor... Poate că niciuna din Cărțile Bibliei nu a fost și nu este atât de intens citită, recitită, recitată, cântată, comentată, explicată, tradusă, versificată, adaptată la verset metric, parafrazată în versuri sau chiar în proză... Cu toate acestea, versiunea ei originală își păstrează forța magnetică a laconismului rostirii, a aluziilor la vaste și miraculos gândite ancorări spirituale, traversând veacurile și inundând teritorii culturale prin nevoia resimțită de creatori, mai ales de muzicieni, de a-i explora sensurile și a-i descoperi sau conferi noi înțelesuri, pe măsura vremurilor. Într-un fel, forța ei de luminare a unor înțelesuri ascunse - de profeție?! - își dă măsura veac de veac... Și iarăși, poate că nicio altă artă nu s-a apropiat atât de mult de verticala glăsuire psalmică precum a făcut-o muzica, prin nume consacrate sau voci - astăzi încă - anonime.

De ce? Poate pentru că, dintotdeauna, muzica și-a folosit capacitatea de subliniere intonațională și emoțională a cuvântului, de transfer în emoție a mesajului, de actualizare a acestuia prin apropierea de ascultătorul de dintotdeauna, căruia știe și poate să îi vorbească, mereu pe acea coardă pe care el este apt și doritor să o recepteze și să îi urmeze spusa. Poate și pentru că Psalmul a dovedit că are nu doar rezistență în timp și la schimbare, ci chiar forță (re)generatoare, capacitate de (re)invenție. Psalmul este cel care, circumscriindu-se cu obstinație Torei, respectând sacralitatea rostirii sale melodizate, a putut să depășească orizonturi culturale; la confluența cu artele a ales, în mod firesc, alături de cuvântul poematic, muzica și pe creatorii ei, de la acel "Anonymous" cu numele pierdut prin vremuri, la vârfurile de lance ale componisticii diferitelor mari curente sau orientări care l-au așezat la loc de cinste, ca piedestal în creațiile lor, inspirându-se fie din mediul rostirii sale inițiale, fie din cel al translațiilor sale succesive.

În Psalmul biblic, definit (la modul general) în sonor ca gen muzical aparte, mizmor (corespondent cântării vocal-instrumentale) a existat, în însăși statuarea genului, întâlnirea poemului având valențe literar - filosofice sacre cu cele două tipuri fundamentale de emisie sonoră: vocală și instrumentală; așadar, în Psalm s-a cristalizat o dublă amprentare timbrală, de factură mixtă: vox humana - vox intrumentalis. Pe acest fundament, s-au identificat tipuri fundamentale de cântare: monodică, responsorială sau antifonică - așa cum, parțial, au fost preluate (nonconflictual, dar subliniind particularități) și apoi dezvoltate de cântarea pregregoriană și de cea gregoriană.

Așa cum a demonstrat-o istoria sa milenară și cum se va arăta în paginile ce urmează, Psalmul se dovedește a fi fost, dacă nu sipet al memoriei sonore al cărei fuior l-a tors prin vremuire, cel puțin o motivație de împământenire și înrădăcinare, simbol sonor, poetic, filosofic de apartenență pentru iudeo-creștini. Ulterior s-a constituit din intenție în inițiator, motivator, motor, vehicul și matcă generatoare pentru cea mai perenă acțiune de continuă remodelare a unui material sonor-poetico-filosofic dat sau imaginar. Totul s-a realizat prin tehnici, procedee, încastrări / eliberări formale, traversând epoci, curente și orientări culturale... pentru a ajunge în zilele noastre de unde va porni, spre cucerirea altor spații... poate chiar, după spusa poetului, undeva... "între Aldebaran și Terra"...

Într-un anume fel, Psalmii reprezintă chintesența istoriei supraviețuirii unui gen: timp de milenii au fost cântați, melodizați la granița vorbirii cu intenția de cântare ori a cântului derivat din și reîntors spre cuvânt, șoaptă, rostire... au fost recitați, citiți, explicați, traduși, adnotați, împărtășiți de culte religioase ce și-au cristalizat în timp propria cultură; dar au rămas mereu aceiași, fără a genera dispute. Au fost utilizați de mai bine de un mileniu pentru a susține ideea mesajului mesianic din scrierile veterotestamentare. În Psalmi existau și există - așa cum le putem citi astăzi grație descifrării amprentei sonore a Bibliei ca amplă Carte-Partitură - scări modale, tipare de macroformă sonor-muzicală dar și de microformă, inclusiv pattern introductiv, cadențial la hemistih sau cadențial final, formule implicând frecvențe sonore care definesc textul poetic și au capacitatea de subliniere a sensurilor, de pliere a cuvântului la melodie. Procedee de creație ca repetiția identică sau variația în diverse grade, includerea v. cu rol de refren, inserția antifonă, adaptarea unui nou conținut poetic la date melodice anterior cunoscute, la noi maniere de creație și interpretare, păstrându-și coordonatele de ethos sunt la ele acasă în Psalmii ebraici.

Menținându-se în datele culturii care l-a generat, Psalmul își poartă prin veac noblețea atitudinală, ținuta hieratică iar mantia sa regală naște fațete pe cât de diferite, pe atât de grăitoare ca expresie, multe din genurile, tehnicile și procedeele de creație muzicală confirmate de proba timpului aflându-și germenii în solul psalmic de cântare. Este ceea ce ne propunem să demonstrăm parcurgând "Calea Psalmilor" ebraici prin prisma "rugăciunilor / laudelor" lui David.

Create pe o durată temporală ce numără circa șapte secole - de la domnia davidică la data traducerii Septuagintei (sec. III-II î.a.e.), Cărțile Psalmilor au lăsat câteva apreciabile urme în timp, nu doar prin mențiunile pe care le putem citi astăzi și din care aflăm nu doar cine au fost autorii (sau cui îi sunt atribuite cântările), ci și cui îi erau destinate ori cărui gen muzical poetic îi aparțin sau cu ce instrumente se presupune că s-ar fi cuvenit a fi făcută cântarea. Cărțile Cronicilor stau și ele mărturie pentru modul în care cântarea își trăia zilele de glorie în vremurile ce încercau menținerea cultului exact în datele pe care le preconizaseră și le practicaseră David, Asaf... și nu doar ei...

..............

Menirea dintotdeauna a Psalmilor nu a fost etalarea, dovedirea întâietății, prozelitismul, ci căutarea Căii prin care Lumina din Înalturi să călăuzească acțiunea cunoașterii de sine, a aflării "frumosului" în cel de lângă tine, conștientizând creația aceluiași Dumnezeu. Așa se face că, privită prin lentila lui nosce te ipsum, trena stelară a constelației Psalmilor ebraici a traversat milenii, anotimpuri, spiritualități, bariere lingvistice și de gândire, clișee... Întotdeauna a impulsionat crearea de noi energii, a prilejuit uimire și respect. Într-o măsură pe care nu o putem încă aprecia la justa ei valoare, în totalitatea fațetelor și dimensiunilor sale, Psalmii au fost generatori de gen, tehnici, procedee, au susținut afirmarea și dezvoltarea de genuri, tipologii sonore, școli interpretative, curente, epoci, atitudini și, ceea ce este (poate), cel mai important - continuă să o facă la nivel subliminal...

... grafemele care facilitau citirea muzicală a textului, înscrise pe copiile masoreților, își mențineau ascunsă cu încăpățânare taina interpretării și a citirii lor. Abia finele de secol XX și acțiunea plină de devoțiune pe această direcție a unei compozitoare și cercetătoare în arheomuzicologie [Suzanne Haïk-Vantoura, numită de Messiaen "Champollion al Psalmilor"] a adus lumină... Abia atunci lumea culturală și științifică a fost uimită să afle, pentru prima dată, adevăruri sonore despre lumea neștiută a teritoriului psalmic, o lume ascunsă în paginile acelei cărți care este, totodată, o amplă partitură: Biblia.

Cât de diferit să fie "noul-vechi" orizont sonor față de ceea ce ne imaginam?! Cât de apropiat sau depărtat să fie față de noile cântări ce s-au dezvoltat la nivel sinagogal pe larga etalare stilistică ashkenază, sephardă sau orientală?! Iată întrebări cărora doar studii comparative aprofundate le pot da răspunsuri avizate. Iar acestea nu au întârziat să apară, după cum nu au întârziat să se rostească alte și alte opinii...Tirul întrebărilor pare de neoprit; să mai adăugăm câteva, pe care - cu siguranță - mulți dintre noi le gândim.

Ce ar fi însemnat cultura celor Două Temple fără cântecul dintâi și apoi cel reconstituit al Psalmilor?!... Cum ar fi fost Exilul fără refuzul clar ("greva leviților") de a cânta cântările sfinte pe pământ străin (Ps. 137/136), dar cu datoria sacră de menținere a memoriei cântărilor?!... Care ar fi fost - sau ar mai fi existat, oare - profilul cântării gregoriene așa cum a intrat ea în conștiința veacurilor?!... Cum ar fi de imaginat Juruințele lui Proclus (?-446/447), Patriarh la Constantinopol, fără ampla introducere despre interpretarea filosofică pe care a oferit-o privind Ps. 104/103 și 110/109?!... Cum ar fi arătat și modelul primelor tipologii de Recviem, Vesperae / Vecernii, Utrenii și cum ni s-ar fi transmis până astăzi?!... V-ați întrebat cum ar fi fost Missa fără Gloria, Sanctus - Benedictus ori Miserere, preluate din cultura religioasă ebraică și, implicit, din literatura psalmică?!... La ce ar fi meditat Savonarola în temniță?!...

Cum ar fi arătat atât de iubitele cicluri ale cântărilor de Vesperae / Vecernii fără cei cinci Psalmi aleși dintre 110-147, cu tot cu Antifoanele acestora?! Sau cum ar fi arătat istoria culturii și a muzicii fără intervenția unor Martin Luther, Jean Calvin, fără implicarea lui Clément Marot și a pleiadei compozitorilor Reformei, Contrareformei sau ai Școlilor europene - venețiene, romane, franceze, spaniole, germane etc. - fără imensa zestre de Motete și Grand Motet, Laude, Recviem... fără Coraluri, Cantate, Imnuri, Oratorii...

Este, poate, timpul și pentru unele răspunsuri, ținând de recompunere valorică și de luminare a textelor Sfinte. Semnificative în acest sens ar putea fi două exemple situate la apreciabilă distanță în timp și spațiu: pentru început - celebrul curs melodic Viderunt omnes creat prin sec. X pe v. 3 al Ps. 98 de călugării unei mănăstiri spaniole, trecut apoi sub aspectul unui Organum în creația lui Leoninus și în cea a lui Perotinus (sec. XII), ca Motet la Adam de la Halle (sec. XIII) sau ca replică instrumentală în albumul cvartetului Kronos Lagrimae Antique (sec. XX-XXI). Cel de-al doilea exemplu ar fi Ps. 126, una dintre cele 15 Shir Hama'alot / Cântări ale Treptelor, propus în repetate rânduri ca Imn al Statului Israel; nu a fost să fie, căci a câștigat HaTikva (Speranța), Imn cu certe rezonanțe muzicale europene, în parte chiar românești. Raportarea la creația muzicală românească vizează nu doar zestrea de cântări pornită din așezăminte monahale, ci creații semnate de compozitorii precursori (Ciprian Porumbescu, Gavriil Musicescu, George Stephănescu, Gheorghe Dima...), de cei din prima jumătate de secol XX (D. G. Kiriac, Gheorghe Cucu, Paul Constantinescu...), urcând spre generațiile postenesciene - Sigismund Toduță, Zeno Vancea, Marțian Negrea, Liviu Comes, Theodor Grigoriu, Anatol Vieru, Ștefan Niculescu, Carmen Petra-Basacopol, Vinicius Grefiens, Nicolae Lungu, Dan Voiculescu sau spre compozitorii mai tinerelor generații: Dan Buciu, Petru Stoianov, Christian Alexandru Petrescu, Marcel Costea, Valentin Gruescu, Dan Dediu, Grigore Cudalbu, Șerban Nichifor, Livia Teodorescu-Ciocănea... Și să ne întrebăm, din nou: VREM, cu adevărat, răspunsuri la toate aceste întrebări și, poate, la unele încă nerostite?!... Poate că este mai bine să le păstrăm în imponderabila lor glăsuire, să ne reîntoarcem la puternicul mănunchi al Psalmilor biblici și să adăstăm un timp în lumina și forța lor iradiantă în istoria omenirii pentru a ne mai primeni sufletul și a ne limpezi trăirile...

Vă îndemn așadar, să pășiți pe calea întrebărilor cu care este pavată "Filiera Psalmilor" și să-i apreciații reflexiile în sonor... Psallite, psallite... așa sună, traducând un îndemn din Psalmi, repetarea incantatorie din Vulgata. Să dăm urmare acestui îndemn, să-i căutăm adevărul și să aducem în lumină - prin noua recitire pe care o propunem - Calea Psalmilor ebraici nu doar prin prisma Rugăciunilor lui David, fiul lui Ishai...