Ca să aflăm mai multe, i-am propus actriței Narcisa Novac să-mi răspundă la câteva întrebări.
La modă sunt conferințele virtuale. Dar parcă imaginile acelea, cu cineva aflat undeva (poate în Bahamas), însoțite de un mic decalaj de sunet, amintesc mai mult de aterizarea omului pe lună, decât de un dialog în care discuți și te înțelegi. Așa că am ales varianta șahului prin corespondență. I-am trimis Narcisei Novac o scrisoare clasică. Timbrată. Dar cu o adresă fizică, fără www.
Teatrul Maria Filotti
d-nei Narcisa Novac
Brăila.
jud. Brăila
România
15 zile s-a plimbat această scrisoare între noi. Poate 10 zile dus și 5 zile la întoarcere, poate alte variante, la fel de inexplicabile. Bine că s-a întors totuși, completată cu răspunsurile. Practic acest dialog constă din doar două mutări. Întrebarea și răspunsul. Planul inițial era ca scrisoarea să se plimbe până când vom găsi răspunsurile și întrebările corecte. Dar în ritmul propus de factorii poștali clasici, plus dilemele expeditorului și nedumeririle destinatarei, ar fi fost nevoie de un deceniu. Prea mult totuși. Acesta e conținutul scrisorii.
Daniel Enăchescu: Cine este Narcisa Novac?
Narcisa Novac: Sunt orice. Și mi se pare magnific. Sunt fiică, soră, mătușă, femeie, iubită, prietenă, actriță, consilier dezvoltare personală, sunt toate personajele pe care le-am jucat, sunt suma calităților și defectelor mele, a cunoștințelor și ignoranței mele. Într-un cuvânt, sunt minunată!
D.E.: Care a fost prima întâlnire cu teatrul? Un spectacol anume? O carte?
N.N.: Prima întâlnire cu teatrul a fost la 6 ani. Sora mea, Crina, avea premieră atunci la Teatrul Maria Filotti, magicul Chira Chiralina în regia regretatei doamne Cătălina Buzoianu. Păstrez în suflet scene și culori din spectacol și astăzi. Asta a fost cu siguranță prima întâlnire cu teatrul. Și apoi a urmat primul spectacol în care am jucat, în același teatru, cu trupa cu care a jucat și sora mea, la aceeași vârstă ca ea.
D.E.: Ajungem la perioada studiilor din Iași și Galați? Cum au fost acei ani?
N.N.: Foarte frumoși. Plecarea de acasă a fost emoționantă, ca și noul în care intram și pe care abia așteptam să-l trăiesc. Aventura a început în clasa domnului profesor Emil Coșeru, coordonatori doamna profesor Tatiana Ionesi și domnul profesor Doru Aftanasiu. Începusem să lucrez și la un radio local din Iași, unde am avut o perioadă antrenantă și creativă. Studiile le-am întrerupt în anul 2 și le-am continuat mai aproape de casă, respectiv la Galați. A fost o decizie bună, dat fiind că eram mai aproape de teatrul meu.
D.E.: Ați fost încurajată de colegi sau de profesori în timpul studiului?
N.N.: Admiterea la liceu și la facultate, examenele cu succes, recunoașterea talentului, proiectele în care intram, oamenii care aveau încredere în mine și în talentul meu, oamenii care mă urmăreau, le-am considerat mereu încurajări.
D.E.: V-ați reîntors la Brăila în anul 2013. Brăila pare a avea un efect magnetic asupra dumneavoastră? Care este secretul orașului Brăila?
N.N.: Brăila are poveștile și misterele ei, care mereu au atras. Despre magnetismul Brăilei și la Mihail Sebastian am citit. E un oraș care are un anumit mood, impune o senzație cu care te conformezi, pe care o adopți. Cred că ăsta e secretul. E o anumită muzică aici.
D.E.: Milioane de cetățeni români nu numai că și-au imaginat, dar chiar au reușit să ajungă să locuiască prin diferite alte țări. Vă puteți imagina să părăsiți orașul Brăila pentru o lungă perioadă de timp?
N.N.: Pot să-mi imaginez că plec din Brăila, da. Și exercițiile de imaginație se referă și la trăitul într-o altă țară, și la alt oraș din România. Și cred că oriunde aș fi, muzica de care vorbeam mai sus tot o aud.
D.E.: Teatrul Maria Filotti din Brăila e locul in care vă desfășurați activitatea. Cum începe, cum se desfășoară și când se termină o zi de repetiții, să zicem cu câteva zile înaintea unei premiere?
N.N.: Înainte de premieră, pe lângă emoții și ultimele pregătiri, se strecoară în minte și senzația că se termină. E un sentiment foarte curios. Că, deși lucrez pentru ca povestea să ajungă la public, mereu înainte de premieră mă gândesc că nu aș vrea să se termine perioada de lucru. De lucru în felul ăsta, zilnic, susținut, împreună cu distribuția și regizorul. Când începe... nu-mi dau seama decât atunci când incubatorul e deranjat. Adică apar toate elementele și se anunță că e săptămâna dinaintea premierei. Altfel, sunt foarte implicată și nu simt așa prezent finalul repetițiilor. De obicei, sunt două sau trei reprezentații cu public înainte de premieră. La ultima dintre reprezentanții, știu că s-a terminat, deși abia atunci începe.
D.E.: Cum este publicul din Brăila? Este un public pretențios?
N.N.: Publicul din Brăila este ca trupa teatrului din Brăila. Ca și oamenii care creează pentru Brăila. Sensibil, inteligent, empatic, cald, deștept.
D.E.: A existat vreun rol pe care mai bine să nu-l fi acceptat?
N.N.: Fiecare rol m-a învățat ceva și sunt recunoscătoare pentru perspectiva asta.
D.E.: Care a fost rolul care vi s-a potrivit cel mai bine între 2005 și 2021?
N.N.: Mereu m-am întrebat ce au făcut personajele pe care le-am jucat ca să vină spre mine. Și spre bucuria mea, am înțeles, la un moment dat, că fiecare personaj a venit la mine să sublinieze nivelul de înțelegere pe care îl aveam atunci. Mă reîntorc cu drag în proiecte făcute cu ani în urmă pentru că pot să realizez cât am evoluat. Așadar, nu consider că am avut roluri potrivite și mai puțin potrivite. Pentru dezvoltarea mea, toate au fost potrivite.
Narcisa Novac (foto: Adi Bulboacă, make-up: Elena Dănăilă)
D.E.: Când ați descoperit teatrul lui Mihail Sebastian?
N.N.: Poate că atunci când am lucrat la Jocul de-a vacanța. Sau poate la Suntrack. Sau poate la Steaua fără nume. Și nici nu știu dacă l-am descoperit. Urmăresc să descopăr mereu, nu să cunosc tot.
D.E.: În cadrul ediției FNT.nr 31 din 2021, Teatrul Maria Filotti a prezentat spectacolul Steaua fără nume, în care ați interpretat rolul principal. Ați mai jucat în vreun spectacol difuzat online, vizibil pentru oricine, de oriunde? Lumea teatrului din atâtea orașe din România a devenit peste noapte transparentă. Cum apreciați această oportunitate?
N.N.: Să joc pentru mine, la mine în casă, a fost fantastic. Mi se pare o oportunitate minunată. Nu numai pentru public, dar și pentru mine. Am făcut zeci de fotografii. M-am bucurat ca un copil. Cum m-am bucurat și să pot vedea alte spectacole, la care a fost mai complicat să ajung. Este, negreșit, o variantă bună. Cu cât filmarea este mai profesionistă, cu atât varianta aceasta este mai valabilă. Însă numai în anumite circumstanțe, poate.
D.E.: Să presupunem că se va reuși această performanță și în anii următori, când probabil spectatorii vor avea (sperăm) dreptul de a se reîntoarce în sălile de spectacol. Credeți că această ipotetică difuzare online îi va face pe spectatori să nu mai vină la teatru deoarece au posibilitatea de a viziona de acasă spectacolele?
N.N.: Cred că poate fi o variantă valabilă pentru cei care nu pot ajunge în sală. Dar experiența teatrului în teatru, a trăirii pe viu împreună cu actorii, a simți, a vedea viața chiar în fața ta, nu va putea fi înlocuită cu ecrane. Să vii la teatru, să intri în sală, să vezi cu ochii tăi povestea desfășurându-se cu tine acolo, emoția, râsul, plânsul, mai ales împreună cu o sală întreagă, nu va putea fi înlocuită. Teatrul are rolul și locul său.
D.E.: Care au fost dificultățile la realizarea spectacolului Steaua fără nume?
N.N.: Să găsesc de ce pleacă Mona și nu rămâne. Credeam că-mi lipsește mie o experiență care să mă ajute să înțeleg. Dar toate variantele pe care le găseam, nu mi se păreau suficiente. Ca și cum aș fi vrut să o scuz, să o apăr. Am studiat-o mult, poate prea mult. Îmi ocupa viața și gândurile din ce în ce mai mult și totuși nu găseam răspunsuri pe care să le accept. Dar atunci când poți să accepți chiar și trăsăturile tale mai puțin plăcute, ele se transformă în avantaje. Și în ziua în care am înțeles, mi s-a părut totul atât de sub ochii mei. Ca și cum ea-mi spusese mereu secretul, doar că eu ceream mai mult de la ea. Ziua aceea a fost minunată. Și spectacolul a devenit povestea frumoasă si emoționantă pe care cu toții vrem să o vedem.
D.E.: Am observat la anumiți actori faptul că atunci când nu joacă într-un spectacol și (de exemplu) trebuie să dea un interviu, se pierd. Cred că dumneavoastră nu aveți această problemă, pentru că aveți sau ați avut mai multe alte proiecte vizibile. Așa este?
N.N.: Am emoții mereu, dar e o plăcere sa interacționez cu oamenii. Rareori mă pierd. Și când se întâmplă, de obicei fac gafe, ceea ce mă amuză. Asta în ceea ce privește interviurile. În spectacole nu-mi amintesc să mă fi pierdut vreodată.
D.E.: În ce rol v-ați dori să fiți distribuită?
N.N.: Și eu m-am întrebat mereu. Dar plăcerea și provocarea este să cunosc psihologia personajului, ce provoacă personajul să acționeze așa. Nu am visat la un personaj anume, fascinația mea vine din descifrarea personajelor. Din compunerea lor ca parte din opera întreagă. Îmi place să descopăr fiecare bucățică de puzzle, și abia după, puzzle-ul întreg.
D.E.: Credeți că ar fi realizabilă o adaptare după un text de Panait Istrati, la Teatrul Maria Filotti din Brăila?
N.N.: Bineînțeles, oricând, ca și Sebastian.
D.E.: Care este spectacolul la care lucrați în prezent?
N.N.: Urmăriți-mă și-o să vedeți!
(Decembrie 2021 - Ianuarie 2022)