18.01.2022
N-am timp, n-am timp, spuse Iepurele cu ceas, apoi dispăru la fel de rapid cum apăruse. Dar stai, am mai apucat să zic și cuvintele mi s-au oprit în gât, căci deja vorbeam de una singură. Mă mai uit o dată în agendă, obiectivele mele stăteau aliniate frumos, pregătite de noul an. După calculele mele, mai e nevoie doar de vreo trei zile în plus, dacă zilele ar fi puțin mai lungi și ele, măcar cu un sfert de ceas. Dar dacă nici Iepurele nu are timp, oare cum să fac? Gata, știu, mai lungesc agenda.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În ianuarie 2022, grupul are 7.830 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus