Eu aveam uitătură grea, de asta nu mă uitam atent decât rar, ca acum. Sala de discotecă nu era mare, deasupra internatului, el era pe scenă, într-o cămașă cărămizie, venise cu ăia cu muzica. De unde era să știu că și el are uitătură grea? Când ne-am aruncat privirea unul către celălalt, s-au ciocnit la mijloc și țăndări s-au făcut. Am mers amândoi într-acolo, să ne adunăm privirile și în timp ce strângeam cioburile, ale lui erau verzi, i-am spus la ureche, camera 101. Camera pedagogei, hi hi hi.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În ianuarie 2022, grupul are 7.830 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).