Când deschise ochii autocarul intrase deja în balans, cauciucurile scrâșneau pițigăiat, iar piciorul de pod se apropia rapid, îngrozitor de rapid, ca într-un thriller înfricoșător cu sânge, cu foarte mult sânge. Țipătul îngrozit al femeii fu urmat pe dată de altele, pe diverse tonalități, unele mai joase, multe înalte, simple sulițe ascuțite, sau dimpotrivă, sunete bolovănoase amestecând gâjâituri sufocate cu jumătăți de cuvinte înțepenite în gâtlejul confuz, un tumult de spaimă crescând ca o ciupercă atomică și învelind de jur împrejurul într-un halou isteric, dincolo de care nu mai exista nimic.
Apucase să ațipească, vremea era numai bună, ploua mărunt, nu putea spune de când, mintea nu mai era în stare să facă socoteli, nu mai era în stare de nimic, se fixa cu înverșunare ca doi ochi de sticlă pe piciorul acela de pod care nu era mai departe de cinci metri, patru, trei... Întinse instinctiv brațele și se fixă de spătarul scaunului din față. Atât mai apucă și apoi urmă impactul. Se spune că atunci când te apropii de moarte simțurile se ascut dintr-o dată. Altfel nici nu și-ar fi imaginat cum ar fi putut să identifice atât de clar pe piciorul de pod din ciment nefinisat fiecare grăunte de nisip, fiecare pietricică, niciuna mai mare decât o cireașă, rotundă, gri deschis, aproape albă. "Cred că au fost albe, dar s-au colorat de la ciment" își făcu creierul vânt cu fâșia de beton dreaptă ca un evantai nepliabil, mare, uriașă, capabilă să vânture nu numai fețele congestionate. ci și scaune, roți, motoare, automobile întregi de pe autostrada bolborosind tomnatec sub ploaia posacă.
Oglinda laterală explodă prima ca un balon înțepat cu acul, apoi colțul din stânga atinse stâlpul și mașina începu să se plieze zgomotos și neîndemânatec într-o parte, ca un acordeon mânuit cu abilitate de un artist capabil să aducă instrumentul în cele mai neobișnuite poziții și să scoată cele mai năstrușnice sunete. Din cauza șocului capul șoferului smuci spre stânga și se înfipse în primul pliu pe care fierul greu al carcasei îl făcu la suprafața betonului strivindu-se instantaneu. Cele două femei din primul rând zburară ca doi saci de cartofi pe deasupra scaunului șoferului, izbind geamul, crăpându-l și sărind dincolo de el în șosea, unde se rostogoliră de mai multe ori, în timp ce ferestrele de pe partea stângă începură să pocnească una câte una, ca și cum o explozie necuminte s-ar fi plimbat agale de-a lungul culoarului atingându-le pe rând cu bagheta vrăjită.
Mașina continuă să se strângă în jurul stâlpului, ca un mănunchi de rufe umede în jurul axului central al storcătorului. Țipetele nu conteneau, împungând aerul dens, ca un arici speriat și nervos, cu țepi din ce în ce mai ascuțiți. În scurt timp însă ele începură să se stingă, din față, unul câte unul, fără ca altele să le ia locul. Bărbatul își duse mâinile la urechi încercând să-și scoată de pe cap casca imaginară în interiorul căreia sunetele se înghesuiau storcindu-se de obraji, de bărbie, de ceafă, de ochi, de buze, îngrozitoare caznă, asemănătoare cu cea văzută demult, într-un film cu război, în care cineva, un vietnamez parcă, băgase o pisică în cămașa bărbatului legat de pripon și o izbea cu nuiaua.
Bărbatul și femeia din față, adormiți probabil, se lipiră ca o placă de surf de scaunul dinainte, care prins în dansul sălbatec al fiarelor fugise între timp către centru. Le zări capetele jucând în vârful gâtului ca două baloane în vârful firului întins, sărind la impact ca două mingi, întâi înainte și apoi îndărăt, ca o reacție nesuferită a țesăturii care nu suporta lovitura primită.
Sângele începu să țâșnească din bănci, ca și cum șoferul ar fi ținut ascuns în perne sânge, o grămadă de sânge, pe care să-l traficheze apoi la centrele de colectare, am o mașină de sânge cea mai bună calitate, ar fi propus el cu sânge rece între cei patru pereți acoperiți cu seringi ai unei cămăruțe obscure din spitalul X, să vedem marfa ar fi spus oamenii în alb cu fața acoperită de măști din tifon, iar el ar fi început să scoată din pernele autocarului, picătură cu picătură, fir cu fir, șuvoi cu șuvoi, tot sângele scurs în banchete din trupurile istovite ale atâtor mii de călători.
În fine stâlpul ajunse la rândul al patrulea. Era rândul său. Țeasta îi zbură prima și se opri în speteaza scaunului de care încercase să se agațe cu disperarea înecatului, fără ca brațul întins să poată amortiza prea mult zvâcnetul de carne. Fotoliul însă era moale și buza ciupită între dinții încă întregi fu singurul incident căruia să-i caute grijă. Apoi trupul îi urmă capului și pieptul se lipi de spetează, oprind orice circulație a fluidelor prin conductele zvâcnind în interior ca un sistem de ventilație într-o clădire japoneză în plin seism. Genunchii ușor ascuțiți purceseră a se înfige în tăblia din față, fără a reuși însă să treacă prin ea, ceea ce le pricinui o dureroasă repulsie, repulsie care fu transferată prin oasele curbându-se violent până la încheietura coapselor, care la rândul lor, solicitate la maxim, scrâșniră lugubru împroșcând trupul cu mii de ace încinse. Abia atunci țipătul fierbinte, cuibărit în interior, își făcu loc din piept în sus pe gâtlejul ca un vulcan aburind, până în cerul gurii, alunecând pe limbă și izbind în dinții încleștați, pentru a se opri acolo și a aștepta nedumerit desfacerea buzelor. Apoi brusc capul zvâcni îndărăt și țipătul se eliberă ca dintr-o supapă stoarsă de presiune, în timp ce ochii înfundați în orbite de impactul brutal își recăpătau încet-încet claritatea.
Clipi de câteva ori compulsiv și încercă să-și caute, cu ochii dinlăuntru, toate măruntaiele, pentru a se asigura de buna lor stare. Totul era în regulă, cu excepția piciorului de pod care abia se zărea undeva în zare, devenind tot mai clar și mai mare pe măsură ce autocarul se apropia în viteză de el.
Bărbatul zâmbi. Își frecă ochii. Nu avusese loc niciun accident, visase urât doar. Nu-l mira, era obosit și muncit de gânduri dintre cele mai negre. Când podul se văzu destul de clar se ridică cu mișcări moi de pe scaun, având grijă să nu-i deranjeze pe cei din jur ce dormeau duși și se apropie de bordul mașinii, pentru a se așeza în cele din urmă pe scaunul rămas liber în dreapta lângă șofer, cel al ghidului.
- Aveți grijă aici, e o porțiune de drum tare nesuferită. Au fost multe accidente, unele tragice.
Șoferul îl privi ca pe un animal nemaivăzut, ciudat, sălbatec și nătâng, interesant și dizgrațios în același timp. Nu ridică mâinile de pe volan și nici piciorul de pe pedală. Bărbatul se încordă încruntat.
- Sunt scurgeri de ulei de la trenurile care trec pe deasupra, ceea ce face ca șoseaua să fie foarte alunecoasă. Multe mașini au intrat în piciorul acela de pod - continuă el fără să știe dacă minciuna cu uleiul are vreo bază tehnică, chiar o curge ulei la trenurile astea, se întrebă.
Șoferul continuă să țină apăsată pedala de accelerație, încercând să păstreze dihania cât mai aproape de centrul șoselei. Bărbatul cabră la apropierea podului, ca o mâță la apropierea câinelui. Nu era la mai mult de zece metri, nouă, opt.... Erau ca și trecuți. Atunci șoferul întoarse capul spre el, îl privi în ochi și zâmbi larg, cu toată gura, astfel încât bărbatul îi zări toate măselele, două dintre ele învelite în aur. Zâmbetul șoferului era unul îmbibat în mândrie și dispreț. "Îmi spui tu mie mă băiatul cum se conduce un autocar?! Păi eu bat drumurile astea de când erai tu în scutece, mă!", părea să spună figura sa. Bărbatul nu găsea însă zâmbetul acela deloc relaxant, dimpotrivă, avea ceva din scâncetul mișcării picurând în mijlocul liniștii și dezlănțuind avalanșa. Abia atunci, fără să înțeleagă dacă exista vreo legătură între zâmbetul șoferului și ceea ce se întâmplă mai departe, auzi huruitul greu, grotesc, înfiorător, ca al unei matahale extraterestre târându-se impunător peste cerul crispat și acoperindu-l în întregime. Nu văzuse trenul pe pod și nu zări vagonul ce se desprinsese de șine, căci era exact deasupra capului său, peste acoperișul de tablă. Doar îi simți dintr-o dată căderea. Și apoi întunericul! Lung și înfiorător întuneric...
*
Breaking news: Un accident deosebit de grav a avut loc în această după-amiază pe autostrada A4. Un autocar plin cu turiști a fost prins sub un vagon de cale ferată încărcat cu deșeuri feroase, care a deraiat de pe șine în dreptul podului de la kilometrul 45. Toți cei treizeci și doi de pasageri au decedat pe loc cu excepția unui bărbat situat pe locul din față dreapta, care a suferit leziuni ușoare. Vom reveni cu amănunte.