Un interviu "multiplu" cu frații Sima
Nicole Sima: Puiu, Ian și Radu. Sunt destui ani de când nu v-ați mai adunat ca trio. V-ați văzut câte doi, iar eu am furat câte un astfel de moment pentru posteritate.
Radu Sima: Nu știi tu gluma aceea? Pot s-o adaptez pentru Baia Mare: "Bade, departe-i Baia Mare?" "Nu-i departe". "Mă iei și pe mine?" "No, suie-n căruță!" Merg ei ce merg, cam multișor și omul zice iar: "Bade, departe-i Baia Mare?" "No, amu-i departe!"
Octavian (Ian) Sima: No, amu-i departe! Nu ajungem prea ușor până la voi, fiindcă stăm încă prost cu timpul liber.
Vasile (Puiu) Sima: Și distanța București - Baia Mare nu e de neglijat. Noi mergem cu mașina, pe Valea Oltului. Peisaje foarte frumoase.
N.S.: Acum câțiva ani, cu pauze, cu tot, aveam nevoie de 12 ore ca să ajungem la voi, Radu dragă. De la o vreme a devenit mai ușor, parte din rută fiind pe autostradă. Oricum, sunt puțin peste 600 de kilometri. Dar tu, Ian, ai pus punctul pe i. Stați cam prost cu timpul! Știu și de ce! Fiindcă lucrați foarte mult. La finalul conversației noastre trecute promiteam să vorbim puțin despre munca voastră. Haide să o facem acum!
R.S.: Frații mei sunt formidabili. Curios din fire, cum mă știi, am intrat pe Google scholar și i-am căutat. M-a luat amețeala.
I.S.: Ei, Radu, nu exagera!
R.S.: Știi că nu exagerez, oricine poate vedea care este activitatea fiecăruia dintre voi și câte ați realizat și încă realizați în domeniile voastre. O rog pe Nicole să facă o mică prezentare, pentru că voi - sunt de acord cu ea - sunteți prea modești.
N.S.: Mică și incompletă, cu siguranță, dar măcar să ne facem o idee. Puiu este inginer. Terminase Automatica și era deja angajat la ICI când ne-am cunoscut, dar era și student la fără frecvență la Facultatea de matematică a Universității din București. A terminat-o și pe aceasta și s-a înscris la doctorat. Așa că, la pagina consacrată lui de pe site-ul Academiei de științe tehnice, unde este membru titular, îl găsim Dr.ing.mat. Vasile Sima.
R.S.: El nu a lucrat decât la ICI. Mai avea puțin și făcea 50 de ani în același loc de muncă, dar a încetat colaborarea chiar în primăvara anului 2021. Eu am fost ceva mai mobil. Nu prea mult. Ian la fel.
I.S.: E adevărat. După specializarea mea în fizică nucleară, îmi doream să rămân la Măgurele, dar în momentul absolvirii tocmai se hotărâse la nivel național că toți absolvenții de facultate trebuie să efectueze un stagiu obligatoriu de cel puțin 3 ani în producție. Eu am beneficiat de o situație specială. Cu puțin timp înainte se pusese în funcțiune centrala nucleară de la Kozlodui (Bulgaria). Ca urmare, Laboratorul de cercetare a poluării aerului de la Institutul de meteorologie și hidrologie din București, care avea în componență un colectiv de Radioactivitate a mediului, a fost însărcinat cu supravegherea radiometeorologică în vecinătatea centralei. Pentru a face față noilor cerințe, laboratorul a solicitat expres un post de absolvent de fizică nucleară. Așa am ajuns eu acolo, unde am lucrat până în anul 1980, când am intrat ca asistent universitar la Facultatea de Fizică a Universității București, la catedra de Fizică atomică și nucleară.
N.S.: Parcurgând gradele didactice ale învățământului universitar, ai acum gradul de profesor emerit. Știu că, deși ai ieșit la pensie de la Universitate și acum lucrezi la Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară - Extreme Light Infrastructure (ELI-NP), ai și doctoranzi în continuare, tu fiind doctor în fizică din anul 1987 și conducător de doctorate din anul 2003. Am fost în sală la susținerea publică a tezei tale, așa cum, firește, am fost întâi, cu multă emoție, la examenul de doctorat al lui Puiu, în anul 1983. Îți pot spune acum un "secret": deși nu mă pricepeam deloc la ceea ce urma să prezinți, tot ce ai spus a fost explicat atât de clar, încât am înțeles și eu și m-am gândit că, pe lângă vocația de cercetător, cu siguranță o ai pe cea de dascăl la cel mai înalt nivel.
I.S.: Mulțumesc!
R.S.: Cred că ai mai multe de zis despre Puiu.
N.S.: Normal. Despre el și despre voi. Oricât încerc să concentrez, "e musai" să spun câte ceva. Domeniul de activitate al lui Puiu, automatica, informatica, matematica aplicată. Dacă trag cu coada ochiului, fie îl văd că face programe pe care le cizelează neîncetat, până ce devin din ce în ce mai performante, fie știu că scrie (având peste 175 articole științifice, dintre care 140 publicate în reviste internaționale de prestigiu și în volume de lucrări ale unor conferințe internaționale, iar restul în reviste naționale și la conferințe naționale. Între acestea se numără mai multe capitole de carte apărute la Editurile Birkhäuser, Kluwer, Springer).
P.S.: La conferințe nu mai merg de unul singur. Mergem împreună, tu fiind persoană însoțitoare (accompanying person).
N.S.: Da. Nu ne mai despărțim începând cu anul 2000, când am venit pentru prima oară cu tine la o conferință care avea loc în Franța, la Perpignan. Hm... total neobișnuită, fiind pentru mine printre primele ieșiri din țară, nu aveam curaj să umblu singură, ca să nu mă rătăcesc (nu râdeți!!!). Noroc cu Andrei (Andreas) Varga, venit tot cu soția. Închiriase o mașină și în timpul liber mergeam toți patru să vizităm minunatele împrejurimi. Am ajuns și în Andorra, loc ce m-a fermecat. Când bărbații erau la conferință, nu mă mai temeam, umblam cu Neli (Cornelia) Varga și puteam cutreiera liniștite orașul. I-am amintit pe ei, pentru că între Puiu și Andrei, pe lângă prietenie, a existat întotdeauna și o frumoasă colaborare.
P.S.: Cu Andrei Varga am avut diferite colaborări științifice - articole și chiar cărți -, atât în primii ani, când lucra și el la ICI, cât și mai târziu, după ce a primit o bursă Humboldt și s-a mutat în Germania, lucrând peste 20 de ani la prestigiosul Centru Aerospațial German (DLR).
N.S.: Ai mai fost coautor la un volum publicat în anul 1988, tot la Editura Tehnică, iar în anul 1992, Editura Științifică ți-a publicat un alt volum, de data aceasta fără coautori.
P.S.: Am muncit mult pentru fiecare dintre aceste cărți, însă cel mai mult m-am străduit la un volum publicat în Statele Unite ale Americii, la cererea Editurii Marcel Dekker, Ink. din New York. Preocupările mele se potriveau cu profilul editurii, drept care m-au contactat și mi-au propus să scriu această carte. S-au împlinit 25 ani de la apariția ei și încă o văd citată la bibliografia unor lucrări de doctorat sau articole de specialitate.
P.S.: M-ai luat primul, fiind primul născut, dar nu sunt eu cel mai dotat.
N.S.: Nu sunteți la concurs. Poate doar concurs de modestie. În ordinea vârstelor. Mă uit acum la activitatea lui Ian. Impresionant! Cum știm, este fizician, însă competențele lui se extind în domeniul matematicii, al programelor de calcul. "Cercetez" pe internet și aflu că laboratoare de spectometrie gama pe plan mondial utilizează coduri de calcul al căror autor este Ian. Și mai văd că este expert al Agenției Internaționale pentru Energia Atomică (IAEA) în domeniul spectometriei gama și al aplicațiilor tehnicilor nucleare. Timp de șase ani a fost coordonator al grupului de lucru în domeniul spectometriei gama al Comitetului Internațional pentru Metrologia Radionuclizilor. Unde mai pui toate celelalte asociații profesionale din țară și străinătate, din care face parte. Pe deasupra, este membru al unor colaborări internaționale: Pierre Auger Observatory, KASKADE-Grande, LOPEZ.
P.S.: A ținut și cursuri de specializare în mai multe țări, plus lecții invitate de înaltă ținută - cea mai exotică locație a unui curs fiind în Insula Mauritius, unde Agenția Internațională pentru Energia Atomică a organizat un curs cu durata de o săptămână, susținut de Ian împreună cu un coleg din Slovenia. Și a avut burse pentru colaborări de lungă durată. Ții minte că mergea anual la Braunschweig și la Karlsruhe. De la minimum o lună, la trei luni.
N.S.: Sigur că țin minte. La Karlsruhe l-am vizitat și noi. Muncea enorm. De-abia și-a făcut puțin timp, fiind duminică, și am vizitat orașul împreună. Pentru o activitate ca a lui, ce spunem noi aici este foarte pe scurt. Adaug cele peste 240 de articole din reviste științifice cotate ISI, plus 120 de articole publicate în volume de lucrări ale conferințelor listate în Web of Science, cu peste 5000 de citări (excluzând autocitările), un capitol din Encyclopedia of Analytical Chemistry (Wiley, 2012, online), o carte și mai multe capitole de cărți publicate în România. Ca "păstrătoare", cum mă știți, vă arăt cartea aflată în biblioteca noastră.
Editura ALL, 1994
R.S.: Recunoașteți acum că puteam ameți citind CV-urile fraților mei? No, uitați-vă acum și spuneți-mi ce găsiți despre mine?
I.S.: Dacă am tăcut când s-a vorbit despre mine, în speranța că nu mă veți lăuda prea mult, Radule, dă-mi voie să intervin acum. Poate că ai dreptate, internetul te cunoaște mai puțin (de parcă asta ar conta), dar numele tău se află în tot ceea ce faci pe enorm de multe planuri.
P.S.: Ca și mine, ai studiat Automatica și ești un foarte bun programator. Stau mărturie programele tale folosite în multe instituții. În anul 1991, împreună cu alți câțiva tineri cu inițiativă, ați înființat o firmă de software și hardware, cu sediul în Baia Mare, orașul în care v-ați stabilit și ați activat tu și Zoe, soția ta.
R.S.: Sper acum că nu vrei să facem un raport de activitate a firmei.
N.S.: Nu vreau asta, deși...
R.S.: Atunci, cu mine ai gătat.
N.S.: Eu mă gândeam că de-abia am început. Nu pot să spun doar atât, când tu ești omul care poate face orice, de la excepțional în sus.
I.S.: Chiar dacă lăsăm deoparte talentele artistice - pictură, scris -, chiar dacă nu ne mai gândim acum că ai fost și speolog, păcatele tinereții, nu se poate trece cu vederea talentul de constructor și arhitect, talent dovedit cu prisosință la Cicârlău, unde trăiți acum, la 16 kilometri de Baia Mare. Ai proiectat și construit cu mâna ta o casă. Nu ai lăsat să-ți scape nici cel mai mic amănunt.
P.S.: Nici înăuntru, nici afară. Pentru fiecare etapă te-ai documentat atât de bine, încât deveneai expert. Cuvântul de ordine: perfecțiunea. E ceva ce nu știi să faci? Chiar și sobă, șemineu, cuptor de pâine țărănesc, tâmplărie. Țin minte cât ți-ai bătut capul cu o scară interioară și nu te-ai lăsat până nu ți-a reușit la milimetru. Sau masa veche și vălurită de la bunica. Ai lucrat la ea până ce a redevenit dreaptă. O piesă de mobilier care a căpătat valoare din mâinile tale. Sigur, astea sunt amănunte.
N.S.: Dar pe pământul de lângă casă nu face minuni? Tot ce iese din mâna lui e aur. Adică, în cazul ăsta nu se potrivește, căci aurul nu se mănâncă.
I.S.: Iar acum, de câțiva ani, ce să vezi? O nouă pasiune. Și-a construit un strung, piesă cu piesă, și lucrează în atelier.
R.S.: No, bine! Ați povestit destul.
N.S.: Ha-ha! Cu alte cuvinte... ajunge! Bine, dragilor, mai spune cineva ceva?
P.S.: Vreau să punctez eu ceva aparte: iubirea dintre părinții noștri a fost "tiparul" după care toți cei trei fii ai lor, dar și cei cinci nepoți și-au clădit familiile.
N.S.: La asta mă gândeam și eu: fiecare și-a găsit perechea cea mai potrivită. S-ar putea spune că așa e și normal, dar foarte multe căsătorii nu sunt așa. Secretul, pe lângă norocul întâlnirii, pe lângă iubire, cred că este respectul reciproc, acea "îngăduință" reciprocă. Nu suntem aidoma, nici Puiu cu mine, nici Ian cu Anca, nici Radu cu Zoe, dar îl putem înțelege pe cel de alături.
R.S.: M-o fi înțelegând Zoe când stau cu orele în atelier și meșteresc?
N.S.: Ei! Asta nu știu, dar cu siguranță te "îngăduie". Repet acest cuvânt, dragii mei, pentru că înțeleptul familiei, tatăl meu, spunea adesea: "Fiți îngăduitori!" - Este deviza cea mai dragă mie și mă străduiesc să o aplic cu consecvență. Dacă îmi "îngăduiți", aș dori să existe printre rândurile acestei conversații câte o poză amintitoare a fericitelor momente ale căsătoriilor noastre.
I.S.: A ieșit bine. Nu-i așa?
N.S.: Așa-i, dragă Ian! Bănuiesc că nu prea îți place să idealizez, dar zău că a ieșit bine. Copii foarte reușiți în fiecare familie Sima, cât despre nepoți și nepoate, am umple tomuri întregi. Ceea ce s-ar putea să fac eu în viitor (!!!). Bunicii Tenzi și Vasile au avut cinci nepoți și, dacă dânșii ar fi trăit până azi, ar fi avut și șapte strănepoți.
R.S.: Am de gând să ne adunăm cândva la Cicârlău și să ne bucurăm împreună de "viața la țară". Mai știți poza aceea făcută aici, pe deal?
I.S.: Cum să nu! Poză istorică.
P.S.: Eram noi trei cu soțiile și copiii. 11 persoane. Acum, la un simplu calcul, s-ar aduna soții și soțiile copiilor, plus generația nepoților, încă 12.
N.S.: Eu îmi doresc din tot sufletul o asemenea întâlnire, dar tu, Radu? Ce te faci cu 23 de persoane la masă?
R.S.: Nu-i bai! Ne descurcăm noi! Doar să veniți!
P.S.: Rămâne un ideal.
I.S.: Pe care sperăm să îl putem atinge, de vreme ce invitația e ca și făcută.
N.S.: Mulțumim de invitație și eu, în plus, vă mulțumesc, dragilor, că m-ați însoțit în aceste aduceri-aminte și, mai ales, că existați în viața mea.