Valize

Sub patul mamei în lădița
adusă de la țară la oraș,
unde ani de zile au dormitat farfurii în formă de pește,
înfășurate-n hârtie de ziar una câte una,
cadou de nuntă, amintirea unei lumi.
Bronhiile au pălit, marea a ajuns gri,
când am deschis lădița
peștii se și înghițiseră între ei.

Sub patul unchiului meu era un mic geamantan
pe care-l deschideam de o sută de ori de zi,
aici, de-a valma, toate războaiele din toate vremurile
în notițe luate la orele de istorie.
Îndoite, așezate pe două coloane
porneau din tranșee
spre ceea ce avea să devină un stat,
geamantanul politic al uitării.

Eu în valiza de sub pat la căminul studențesc
păstram mașina de scris "Ljubinka"
la care colegele mele de cameră din Mongolia
își băteau scrisorile de dragoste în cirilice
iar înainte să le trimită peste trei mări
le țineau nouă nopți în vodcă,
în sticle cu măruntaie de oaie,
cordonul lor ombilical cu țara.

La Auschwitz valizele din vitrină,
ținute la distanță de vizitatori,
fuseseră confiscate chiar la intrare
sub inscripția Arbeit macht frei
și grele sunt de vidul în care s-a cuibărit
greutatea vieții, ușurința morții.
Holocaustul este biletul dus fără întors al unei lumi
care-a pierit în fundul dublu al existenței.

Viața adie între oameni,
iar după ei rămân valize
în care cunoașterea se acoperă de praf,
memoria cu mucegai, uitarea cu duhoare.
Fiecare valiză e o poveste deschisă,
fiecare poveste o valiză închisă.
Și nu trebuie să pleci ca să rămâi,
nici să rămâi ca să nu fi plecat deja.

(Traducere de autoare și Ioana Ieronim)

(în perioada 1 ianuarie 2022 - 31 martie 2022, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)