Dispariţia iepuroaicei din joben (2)

După dispariţia Georginei, nimic n-a mai fost la fel. Dacă ar fi fost întrebat, n-ar fi putut răspunde cum anume i s-a modificat viaţa, la modul palpabil. S-ar fi bâlbâit încercând să-şi aducă aminte cât de bine era înainte, miop mijind ochii la cel din faţă, dezamăgit oarecum de ceva, însă, la fel, n-ar fi putut să spună prin viu grai de ce. Mototolindu-şi degetele în palme, muşcându-şi buzele, s-ar fi chinuit din răsputeri să scoată cuvinte pe gură, care să nu sune neghiob. Părea picat de nicăieri, asta pot să vă spun, se observa cu ochiul liber. În absenţa Georginei nu mai avea de ce să se ducă până la dugheana de zarzavaturi a pachistanezului, de unde cumpăra de obicei morcovi lungi, ascuţiţi la vârf, şi salate pitice. În absenţa ei nu mai avea de ce să se îmbrace seara în frac, toate spectacolele fiindu-i anulate, nimeni nu-l mai dorea fără Georgina. Ar fi putut să se considere ratat şi să se înece în băutură, ca atâţia alţii. N-a fost nevoie, oricum era buimac, de dimineaţa până seara şi de la apus până la răsărit, nemaiputând să-şi caute fericirea nici măcar în braţele florăresei, pentru că şi ea lipsea, şi nu poţi, nici măcar scamatorii nu sunt în stare să se azvârle la pieptul unei femei care a plecat. Care lipseşte din dormitor. Din baie. Din camera de zi. Din bucătărie. Din pod. Din pivniţă. Din grădină. Din debara. Din şifonier. Din pat. Din viaţa lui.

Vecinii au spus c-au văzut-o fugind năclăită toată de lacrimi, cu sutienele ieşindu-i din geamantane, despletită, cu cearcănele până la bărbie. Cică s-ar fi urcat într-o maşină roşie, decapotabilă, cu un negru la volan, ce molfăia gumă de mestecat. Melodramă ieftină, sunt sigură că altfel a fost, mai puţin teatral. În linişte şi-a făcut bagajele, a sunat după un taxi, a ieşit în faţa casei, s-a urcat cu sfială, probabil aşteptând să fie strigată, chemată înapoi... A rămas în urma ei tăcerea asurzitoare a casei în care locuieşte un singur om, nu doi. Tăcere cu picuri de apă de la robinet, scârţâit de parchet, bâzâit de frigider, calculator, cană de cafea picată de pe masă, lipăituri de picioare ude tocmai ieşite de sub duş, papuci aruncaţi sub pat, huruitul maşinii de spălat, bâzâitul unei muşte prinsă între lamele de plastic ale jaluzelei. Ticăit de ceas, ronţăit de morcov. Ronţăitul doar şi-l închipuia ca pornind din spatele fotoliului.

Într-o noapte a visat că nu se întâmplase nimic. Totul era ca înainte, avea spectacole, îl aplaudau. Nebunul care răpea iepurii scamatorilor fusese călcat de maşină, pe trecerea de pietoni, chiar înainte de a intra în hotel. Florăreasa îi încălzea perna şi mirosea a mosc, avea ratele plătite la noua maşină. După două zvâcniri din pleoape se făcea că se trânteşte pe fotoliu, cu ziarul în mână, strivind-o pe Georgina care se pitise acolo. A chiţcăit întocmai ca un şoarece mare, apoi şi-a dat duhul sub fundul său, cu maţele scoase.

La drept vorbind n-aş putea să-i reproşez nimic. Omul a încercat să-şi revină pe linia de plutire. Din răsputeri! Ca un alpinist rănit ce se caţără cu încăpăţânare, deşi s-a prăbuşit în văgăună şi ştie că în orice moment poate cădea din nou, din cauza unei avalanşe sau a mâinilor rănite până la os.

Tot mai mult Magicianul părea pierdut într-o imensă pălărie, încât nici Houdini nu l-ar mai fi putut găsi. Se mişca fără un scop anume, dezlânat şi unduios, în acelaşi timp, parcă levita într-un fel poticnit. În luna mai lucrurile păreau să reintre în normal. Şi-a cumpărat un iepuroi alb, bătrân, pe care l-a botezat Henry. Dresajul a mers uşor, şi-a făcut rost de un contract la un restaurant libanez din Bloomsbury. Din păcate nu-şi revenise suficient, cât să vadă bine ce se întâmplă în jurul lui, dacă plouă sau e soare afară, chestiuni de genul acesta.

Luni şi-a spălat hainele în maşina automată. Detergent suficient, rufele colorate separate de cele albe. După oprirea programului de stoarcere, a constatat că, printre altele, spălase:

Una bucată învelitoare de pernă mov, mirositoare a mosc.
Una bucată cămaşă roşie.
Un papuc de casă maro.
Una bucată şosetă gri cu dungi verzi.
Una bucată Henry.
Una bucată sacou verde, cu card şi chei în buzunarul stâng.
Una bucată de pantaloni din catifea maro.
Una bucată turban purpuriu.
Una pereche de blugi uzaţi.
Două pulovere în carouri.
Trei tricouri albastre.
Cinci chiloţi oranj şi-o şosetă albastră.
Patru cravate de mătase înnodate între ele.

Soarele hepatic de afară n-ar fi putut usca rufele, darămite un iepure alb, înecat. În seara aceea nu s-a mai dus la spectacol. Nimeni nu i-a băgat de seamă absenţa.

Povestea ar fi trebuit să se termine aici, cu cuvintele: nimeni nu i-a remarcat absenţa. Şi totuşi s-a mai întâmplat ceva. Din nou a căutat un iepure, unul mai prudent, care să nu se vâre de nebun în maşina de spălat, însă n-a găsit. Adevărul e că Londra părea plină de iepuri şi iepuroaice, însă nimeni nu-i mai vindea, i se dusese buhul de ghinionist. Pe 4 iunie s-a îmbătat într-o crâşmă oarecare. Pe 5 iunie, dimineaţa, mergea spre casă cu o pisică birmaneză ţinută în lesă, cu botniţă de mătase şi ghearele înfăşurate în batiste. Pe 6 iunie, domnul Miller, întors din delegaţie, şi-a găsit nevasta, pe doamna Miller, în debara, legată ca o mumie, vânătă la faţă, cu dosul tot o rană şi cu unghiile rupte. Fusese atacată de un hoţ mascat, în noaptea de 4 spre 5. O bătuse la fund cu cureaua, strigându-i porcoşenii, a legat-o cu cordonul de la draperie, aruncând-o apoi în debara, peste valize. În mod curios, poliţiştii au constatat că nu lipsea nimic din casa răvăşită. Doar pisica, însă, în mod firesc, toţi au crezut că a fugit singură pe fereastra lăsată deschisă.

Pe 7 iunie, Scamatorul şi-a făcut bagajele şi-a plecat în Scoţia. Pe 8 iunie a avut un spectacol reuşit, pe scena unui teatru de comedie. Pisica s-a comportat exemplar. La momentul potrivit a scos-o din joben, în aplauzele publicului. Pe 9 iunie, seara, şi-a început numărul într-un restaurant elegant, remarcat din păcate pentru bucătarii săi iscusiţi, şcoliţi în Franţa. Spun din păcate pentru că odată scoasă din pălărie, pisica s-a oprit pe primul platou, cu ghearele înfipte într-o prepeliţă friptă şi tăvălită în sos de coacăze. Patronul şi chelnerii n-au apreciat numărul de magie. Nici publicul.

După acea seară nu mai ştiu ce s-a întâmplat. Nimeni n-a aflat ce s-a ales de cei doi şi de prepeliţă.