După fiecare fereastră, în beznă, e un pat. În fiecare pat e un cearşaf. Pe fiecare cearşaf cald e un trup, aşa cum sub fiecare plapumă grea e tot un trup, sau două, sau trei. Respiraţii greoaie, şuierate. Visele le ies din cap prin urechi sau nas, strecurându-se afară prin gaura cheii. Habar n-am de ce. Murdare de ceară şi mucozităţi, se tăvălesc în zăpadă, curăţându-se. Câte un trecător întârziat, norocos, văzându-le la grămadă în faţa casei şi-ar putea alege. Un vis albăstrui, molatic ca o pernă plină de puf, sau dimpotrivă, unul sprinţar, roşu turbat, care măcar între aşternuturi să-i alunge viaţa cenuşie de peste zi. Ghemul mototolit de imagini frânte, confuze, odată ales, se prinde dintr-o smucitură în căuşul palmelor. Se ţine strâns până acasă, ca o minge de tenis gata s-o ia razna pe caldarâm. Depinde de norocul fiecăruia, însă am auzit de nişte cazuri care-ţi fac părul măciucă. Se poate întâmpla, de exemplu, ca un oarecare (nu vreau să dau acum nume şi nici să arăt cu degetul), cum spuneam, acest Oarecare plecând noaptea de la crâşmă, puţin aghezmuit, să găsească într-un colţ vise de tot felul, ieşite pe furiş din casele adormite. Şi-a luat două, ca nesătulul, unul roz chiloţiu, ca lenjeria barmaniţei, celălalt - roşu strident, nuanţa rujului păcătos. Ajuns acasă s-a trântit îmbrăcat în pat, bădăran şi-a împins nevasta mai la perete, s-aibă loc să-şi îndese pe urechi ghemotoacele gazoase. Cinci minute s-a tăvălit de plăcere, mormăind cu ochii închişi, însă, pe la mijlocul ghemotoacelor periculos amestecate, se făcea că dintr-o dată e miezul zilei, se află pe stradă, gol goluţ, toţi holbându-se amuzaţi la socoteala lui. A luat-o la fugă şi fugea, fugea, parcă pe loc, erau şi foştii profesori, vecinii, colegii de muncă, unii îl filmau, alţii îl pozau, însă fără deosebire, în mod special femeile, râdeau cu gura căscată de li se vedea omuşorul din gât, şirurile de dinţii, toate plombele. Şi nevastă-sa era acolo, intim apropiată de barmaniţă, amândouă cu satârul în mână. Sub braţ, fiecare ţinea câte un cocoş decapitat, sângele şiroind gâl, gâl, gâl, aşa se auzea în capul acestui Oarecare. Mai era şi altă femeie, probabil nevasta celui care visase prima oară ghemul rozaliu. Cosea nasturi de palton pe pieptul dezgolit al unei necunoscute. Coşmarul l-a ţinut până dimineaţa, cu greu l-a uitat apoi.
Alţii, suspicioşi, se uită cu grijă la visele altora, să nu se căpătuiască cu nopţi chinuite, le miros, îşi bagă degetele în ele, puricându-le. Într-o noapte am văzut un biet câine cu stomacul lipit de şira spinării. Crezând că sunt de mâncare a înghiţit câteva, adormind pe loc. S-a chinuit până a doua zi, scheunatul jalnic urmărindu-mă cale de câteva străzi distanţă. Oare ce a visat? Că-l fugăreau hingherii, că l-au prins în lanţ aruncându-l după gratii de unde a ieşit doar sub formă de săpun şi clei de oase? Că s-a transformat în pisică puricoasă?
Într-altă noapte, prin nu ştiu ce întâmplare, un elev de clasa a patra a primit din senin coşmarul unui profesor de matematică, necunoscut, ce dormea chircit într-un pat aflat la 120 de kilometri distanţă, într-un oraş învecinat, sub o plapumă cenuşie ca norii greoi de smog. Ciudatul fenomen n-a putut fi explicat de oamenii de ştiinţă, mai ales că profesorul s-a ferit să povestească ce i s-a întâmplat cu adevărat, atunci când spre ora 3 dimineaţa s-a trezit lac de sudoare, tremurând din toate încheieturile. Visase că e ascultat la tablă şi că e singurul din clasă care nu ştia cât face 5 ori 5. Un coleg cu ochii holbaţi, din banca de la fereastră, îi striga Fraieruuuuleeee, Fraieruuuuleeeee, lungind la nesfârşit u-ul şi e-ul, chiar şi atunci când i-au căzut globii oculari pe podea. Palmele profesorului îi zvâcneau de durere de la rigla din vis, cu care fusese plesnit cu putere, ba chiar aveau dungi roşii, le-a văzut când s-a dus la bucătărie, să bea o cană cu apă.
Elevul, poate şi mai ghinionist, îşi visa coşmarul obişnuit, pe care îl avea din clasa a doua, însă, la un moment dat, i-a ţâşnit pe nas cu repeziciune, ca printr-un strănut. Alt ghem i s-a îndesat prin urechea dreaptă. Se făcea că e bătrân şi unsuros, cu un catalog mare de un metru pe care-l ţinea cu greutate în braţe. Scaunul din spatele catedrei era căptuşit cu pioneze, elevii se lipiseră de tavan şi perdele, ca maimuţele, de unde îi aruncau în cap bureţi îmbibaţi cu cretă. Mereu alţi şi alţi bureţi, din care ieşeau la nesfârşit ciuperci înecăcioase de praf alb, prin care se iţiseră capetele a doi inspectori mustrători, ce fumau creioane chinezeşti fără gumă de şters. Directoarea obeză şi nudă dansa can-can în careu, trimiţându-i bezele.
La drept vorbind viaţa nu li s-a schimbat cu nimic, a doua zi după coşmaruri. Amândoi au mers la baie, s-au aşezat pe wc, au tras apa, s-au spălat, au deschis frigiderul, au mâncat – profesorul două felii de caşcaval, o felie de salam, pâine neagră şi cafea, elevul pâine cu dulceaţă şi lapte cu cacao. Băiatul s-a jucat o vreme pe calculator, împuşcând inamicii din reţea, profesorul şi-a plătit facturile de curent şi gaz. Au mers la şcoală. Elevul n-a fost lovit cu bureţi, evident nimeni la el în clasă nu se agăţase de tavan, iar colegul neştiut de suferinţă n-a fost întrebat cât face 5 ori 5, în schimb l-a apucat o criză de ulcer perforat, fiind dus apoi la spital, cu salvarea.