Inexplicabil este faptul că şi clătitele de la etaj dispar. Ştiu că, în Constanţa, gospodinele au de furcă cu pescăruşii graşi ca nişte gîşte, ce zi de zi intră în sufragerii prin balcoanele uitate deschise. Ciugulesc tot ce găsesc pe mese, lăsînd în urmă găinaţ şi bibelouri sparte cu aripile. În Braşov nu e cazul.
Într-o seară de carnaval, cu ochii mei am văzut un slăbănog pe picioroange, jalnic costumat, înhăţînd platoul. I-am spus să ridice labele în sus, s-a speriat şi cînd să dea colţul s-a împiedicat dizgraţios. În mod inevitabil clătitele au căzut de-a dura, dispărînd apoi în boturi de dulăi încovrigaţi la coadă. Individul a avut noroc, ar fi putut să dea peste vecinul ce se jurase că va cresta cu cuţitul urechile hoţilor de clătite. E regretabil că se întîmplă astfel de lucruri.
Cred că prima care a luat măsuri drastice de siguranţă a fost vecina de la nr. 6. Ai idee ce se întîmplă în capul unei doamne respectabile cînd observă că-i dispar clătitele cu brînză, ba şi cele cu gem de zmeură? Nu pot să reproduc ce vorbe se îngrămădesc la gura ei! A apelat la o metodă de-a dreptul mîrşavă, cumpărîndu-şi un buldog care să stea de pază. Duminică dimineaţa punea platoul cu clătite pe pervaz, lîngă el îl cocoţa pe dulău. E adevărat, de atunci n-a mai dispărut nimic, în schimb au devenit de nemîncat, din cauza balelor scurse peste smîntînă. Dulăii de cartier se strîngeau ciorchine sub fereastră, atraşi de aburi. Sus saliva buldogul, şi mai sus, atîrnate de streşini, salivau mîţele, jos salivau bagabonţii de căţei, şi tot aşa toate duminicile din vara anului trecut.
În restul săptămînii, apucat de streche, animalul se ascundea după perdea, şi cînd vedea că se apropie un trecător, ieşea la iveală cu lătrături înfiorătoare pe bot, provocînd zilnic atacuri de cord. Ambulanţa îşi uzase roţile de cîte drumuri a făcut pînă aici. Trebuie să mai precizez că păzitorul de clătite rîdea în sinea lui cînd oamenii picau pe caldarîm şi-şi spărgeau capetele. Din nu ştiu ce motive, i se părea amuzant. Mie nu!