Fotografia în vremuri de restrişte

Fotografia a apărut şi s-a dezvoltat odată cu modernitatea. Ca produs industrial, imaginea fotografică este o proiecţie a procesului de industrializare ce a caracterizat epoca modernă. În aceeaşi măsură, ea este şi un produs al spiritului iluminismului, a cărui gîndire filosofică a dominat perioada. Epoca luminilor a valorizat empirismul, credinţa că experienţa senzorială este unica sursă de cunoaştere, iar fotografia a devenit instrumentul propice pentru cunoaşterea empirică, mecanicistă, obiectivă şi eliberată de subiectivitatea emoţiei. Corpul uman a fost una dintre temele predilecte ale fotografilor dintotdeauna. Reprezentarea lui prin imaginile fotografice a fost profund influenţată de condiţionările sociale şi politice din diferitele perioade istorice.

În anii '30 şi '40, fotografia a fost profund marcată de criza economică dintre 1929 şi 1933 şi, ulterior, de tragedia celui de-al doilea război mondial. În această perioadă, corpul a fost reprezentat în fotografie raport cu clasa socială, rasă şi naţionalitate, definirea în funcţie de gen fiind prea puţin relevantă. În anii depresiei economice din Statele Unite, fotografia documentară s-a impus ca stil dominant. Două personalităţi artistice au influenţat această perioadă: Walker Evans şi Dorothea Lange. Ambii au realizat fotografii memorabile ale micilor fermieri americani, ajunşi la o sărăcie extremă ca urmare a crizei economice, situaţie reflectată şi în filmul Fructele mîniei, avîndu-l în rol principal pe Henry Fonda. Walker Evans a găsit în sărăcia Americii rurale un antidot la excesele financiare de pe Wall Street şi la libertinajul anilor nebuni de după primul război mondial. În fotografii a căutat să înfăţişeze crezul său că sărăcia poate avea nobleţe şi estetism pe lîngă demnitate şi moralitate. În Familia culegătorului, a compus personajele într-o solemnitate puritană, la fel ca în fotografiile realizate cu aproape un secol în urmă. Corpurile personajelor trădează malnutriţie şi ne dau referinţe explicite despre clasa socială, condiţiile dificile de viaţă într-un mod firesc, simplu şi neconvenţional.

Pentru Dorothea Lange, corpurile din fotografiile sale funcţionează datorită implicării politice a artistei. Fotografiilor distante, critice, analitice ale lui Evans li se opun cele ale lui Lange, prin emoţia şi expresia transmise. În Mama imigrantă, autoarea construieşte o naraţiune în jurul mamei disperate, împreună cu cei doi copii ai săi, privirea şi gestul mîinii, cu referinţe la tablourile Fecioarei cu pruncul din Renaştere, trădînd suferinţa şi neîncrederea în viitor.


Mărturiile celui mai crunt genocid din istoria secolului XX

Corpurile ca personaj colectiv au fost folosite cu scopuri de dominaţie politică atît de nazişti, cît şi de comunişti. Dispariţia individualităţii şi reducerea corpului uman la un simplu element guvernabil şi controlabil în cadrul unei mase corporale inerte au putut fi observate în fotografiile manifestărilor propagandistice realizate în Uniunea Sovietică de către Alexandr Rodchenko şi în Germania fascistă de către cineasta Leni Riefenstahl.

Al doilea război mondial a adus tragedia Holocaustului, care a constat în exterminarea a milioane de evrei ca urmare a ordinelor lui Hitler şi ale Partidului Naţional Socialist German. Deoarece cenzura de război nu a permis fotografierea atrocităţilor comise în lagărele de concentrare, puţine imagini ale fotojurnaliştilor de război au putut arăta lumii cruda realitate. Fotografiile realizate de francezul Henri Cartier Bresson şi britanicul Lee Miller cu ocazia eliberării lagărelor de concentrare de la Auschwitz şi Buchenwald în 1945 sînt o mărturie a celui mai crunt genocid din istoria secolului XX.

Am văzut recent un CD cu imagini fotografice din timpul evenimentelor din decembrie 1989 de la noi şi nu îmi vine să cred cît de mult ne-am schimbat. Parcă oamenii şi străzile arată altfel... Cu toţii avem memorii personale despre ceea ce s-a întîmplat atunci, dar acestea se estompează odată cu trecerea timpului. Fotografia este acel martor obiectiv a ceea ce am trăit care rămîne sensibil la lumină, nu şi la trecerea timpului.

(Articol preluat din Suplimentul de cultură, decembrie 2005)