02.03.2022
Desprinsă parcă din universul lui Tarantino, o gașcă de gagici nebune îi vânează pe cei cu moralul rânced. Împături ziarul și-l aruncă pe masă. O poștăriță sexy îmbrăcată ca o școlăriță japoneză îi apăruse pe camere. Sublimul moment al primului talon de pensie. Se amuză cu gândul că până și Poșta Română este nevoită să angajeze asiatici. Când colo, această mini Lucy Liu scoate brusc din teacă o Hattori Hanzo și îl taie pe din două, lipindu-i apoi talonul pe frunte: Ți-a venit speciala, barosane.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2022, grupul are 8.050 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus