04.03.2022
Firimiturile zilei mi se strânseră laolaltă, în poală. Ei. Îi culegeam din sân lacrimile, una câte una, plămădind din ele ziua următoare. Mai rămăseseră vreo două, prin părul bucle, pe care am să i le răsfrâng în eter. Dovadă că am fost și eu acolo cândva. Trenul plecă, alene, îndepărtându-se la orizont. Ia-mă cu tine, îi urlam, în urmă. Nu voi putea s-o uit. Trebuie să mărturisesc ceva. I-am furat un sărut, pe treptele alea nenorocite. E pe veci. Iar trenul ăsta târziu nu am de gând să îl mai ratez.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2022, grupul are 8.050 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus