Crezi că dacă ne-am dezbrăca de cuvinte ne-am vedea? Dacă ne-am ruga, eu la demoni și tu la îngeri, ne-am întâlni la mijloc? Cu cine te vei înhăita, dacă nu cu mine, să adulmeci lumina? Orbi să citim povești pe piele, surzi să ne auzim sângele pulsând, muți să ne atingem limbile. Oh, marele păcat al dorinței interzise. Nu aici, nu acum, nu așa. Mereu va exista un NU. Dar nu e nimic mai dumnezeiesc decât să iubești, așa că, hai, recunoaște, ca să simți că trăiești, trebuie să muști din mine acum.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2022, grupul are 8.050 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).