Un monument de fotbal nebun

Cine n-a văzut duminică seara Real Sociedad – Athletic Club de Bilbao, a pierdut unul dintre cele mai intense momente fotbalistice ale vremii, un recital de emoţii, goluri, ratări şi ritm dement. Dincolo de asta, un fotbal halucinant, debordant, inspirat şi plin de suflet. Nici un calcul matematic, doar atingeri din prima, devieri, şuturi furioase şi dorinţe imense.

Şocul Ţării Bascilor a prins cele două echipe în momente crunte ale istoriei lor. Mai ales oaspeţii, Athletic, sînt penultimii în clasament şi pentru prima oară în 106 ani ameninţaţi serios cu retrogradarea. Cei din San Sebastian au doar şase puncte mai mult şi nici lor nu le e prea bine în clasament. Mai mult, aveau de răzbunat un sec 0-3, de astă-toamnă, cînd Athletic i-a bătut fără regrete şi fără milă. Aşadar, război pe un dreptunghi verde.

Athletic are în lot doar jucători basci, nici un străin, nici un spaniol. Real are, evident, o grămadă de basci, dar transferă şi estranjeros. Turcul Nihat e unul dintre ei. Acum două săptămîni, tocmai ce fusese vîndut la Spartak Moscova, pentru 6 milioane de euro, după patru ani petrecuţi la Sociedad. Sîrbul Kovacevic, celălalt atacant vedetă al gazdelor de duminică, s-a accidentat acum 10 zile şi va rata tot restul sezonului. Imediat telefon la Moscova şi întrebarea: nu îl lăsaţi pe Nihat pînă la vară aici? Ruşii au acceptat, dacă accepta şi fotbalistul. Nihat a rămas, înţelegînd situaţia grea a echipei. Apoi a fost adus danezul Morten Skoubo, de la Broendby, un necunoscut de 1,93 metri, recomandat însă cu frenezie de antrenorul său, marele Michael Laudrup.

Duminică seara, Skoubo a fost prima oară titular la Real Sociedad, în cel mai important meci al sezonului pentru ambele echipe: derby-ul Ţării Bascilor. În mod firesc pentru un fotbal înrădăcinat în calcule şi temeri, ar fi trebuit să fie o partidă închisă, ca un şah cerebral şi lipsit de riscuri inutile. Şi cînd abia se aşezaseră spectatorii în tribune şi eu în faţa televizorului, Nihat a ratat prima ocazie. În minutul 6 n-a mai greşit, transformînd în golul de 1-0 o combinaţie pe jumătate de teren cu Skoubo. Jucau prima oară împreună, dar o făceau de parcă erau gemeni: se simţeau perfect unul pe celălalt în teren. Imediat, Gurpegi ratează egalarea de la 3 metri, singur. Nihat şi Skoubo lucrează iar singuri golul de 2-0 şi eu trîntesc prin casă fel de fel de lucruri. Ai mei sînt Athletic. Şi ratează frustrant, în vreme ce ai lor marchează. La pauză fumez trei ţigări, înjur şi aştept. Imediat după reluare începe adevărata nebunie. Orbaiz intră pe stînga, centrează şiret, lobat, iar Aduriz se înalţă pentru 2-1. Primul gol al atacantului, adus acum 3 săptămîni la Athletic. Real e în corzi. Guererro trage de la 10 metri dar şutul e blocat, Aduriz reia şi din nou se respinge. Şi iar începe să atace Athletic. A intrat şi uriaşul Urzaiz, care scote o minge la marginea careului, de unde Aduriz egalează. Urlu, sar, bat aerul. Aş intra şi eu, să particip mai activ la demenţă. N-apuc să aterizez după ultimul salt al bucuriei că e 3-2. Pentru Real. Nihat i-a pasat lui Skoubo şi acesta n-a iertat din marginea careului. Înjur iar. E prea mult şi prea nedrept. Am atacat toată repriza. Şi ei au dat trei goluri, în doi oameni care abia au făcut cunoştinţă cînd ieşeau echipele de la cabine. Am revenit de la 0-2, revenim şi de la 2-3? Şi asalturile continuă la poarta gazdelor. Şi trece timpul şi nu se poate să mai pierdem iar. Nu se poate şi nici nu se întîmplă. Iraola egalează cînd mai era un minut. Apoi se termină. Nici nu ştiu dacă să mă bucur sau să fiu trist. Sînt obosit de parcă am jucat eu. N-am somn. E 4 dimineaţa şi revăd meciul în gînd a cincea oară. Nu se poate. Sau da, se poate. Mai există suflet în fotbal şi fotbalul mai răsplăteşte nebuniile. Ce bine!