17.03.2022
Am avut prima noapte de iubire autentică. Ne cunoșteam de ceva vreme. Ne tatonam, acceptându-ne existența. Îți ascundeai subtil nesiguranța, fragilitatea. Din teama de-a nu plăcea. Te arătai poleită în haine ce nu-ți veneau. Lumea aplauda, în semn de admirație. Unii-ți cereau adresa designerului. Râdeai într-o aparentă beatitudine. Aseară m-ai chemat. Mi-ai mărturisit că ai schimbat Croitorul. Radiai în cămașa albă, simplă, prin care se zărea roșul inimă. Ne-am privit, simțit, iubit. Suntem Una.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2022, grupul are 8.050 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus