Eu pornesc singurică pe străduțe, așa cum mi-am dorit, ca să mă pierd. Nu-mi pasă care unde mă duce, mă simt bine peste tot, doar așa, plimbându-mă și savurând lumea aceasta săracă și bogată, adâncită și înălțată deopotrivă, prin împletirea a tot ce ține de pământ cu tot ce ține de cer. Și asta se simte, dincolo de văz, peste tot: negustori de toate vârstele, stăpâni pe comerțul lor și pe sine, ascultând în surdină Coranul, mărfurile care inundă magazinele și străduțele astea înguste, mirodeniile care plutesc în aer, dar nu se vând la vremea rugăciunii, piața aparent mizeră, plină de carne vie sau proaspăt căsăpită, alături de apa care curge curată din fântâni, nucile, smochinele, curmalele, semințele de toate culorile și mărimile, măslinele de mult prea multe feluri ca să mai poți alege, alături de parfumuri, săpunuri, uleiuri - esențiale toate! Nu are sens să mă mai împart, mai bine mă contopesc...
După ultimele zile, atât de intense, în care m-am hrănit mai mult din cer, mi se face în sfârșit foame. O foame strașnică, de pe pământ. Pizza cu fructe de mare și humus, cartofi prăjiți și tajin cu vită - din toate am mâncat, cu bucurie și poftă, până m-am simțit în siguranță. Cu vintrele pline, ieșind din nou în mulțimea de mărfuri, altfel te prinde pofta de cumpărături!
Ce vreau? Păi e simplu. Întâi, niște pahare de sticlă colorată și pictată, pentru ceai, pentru mine. Sunt, probabil, sute de negustori care le vând, așa că mă duc după inimă. În fundul unei prăvălii imense, întunecoase și ticsite de mărfuri, e cam greu să mă hotărăsc, dar până la urmă aleg setul cu cele mai tari nuanțe de mov, verde, galben, cyclam, albastru și roșu. Ajungă-mi! Mă mișc greu către casa veche de marcat - parcă n-aș mai pleca, îmi place aici, parcă am crescut în prăvălia asta, cine știe, poate chiar oi fi crescut...
Ascult rugăciunea și sunt curioasă care este ritualul de spălare înainte de închinare. Mi se spune că, în primul rând, spălarea începe cu curățarea minții de gânduri și neliniști. Apoi, există abluțiunea parțială: se spală întâi mâna dreaptă, apoi mâna stângă, până la încheietura mâinii, de trei ori, lăsând apa să alunece printre degete; se clătește gura de trei ori; se aspiră apa în nas cu mâna dreaptă și se clătește cu stânga, tot de trei ori; se spală fața, de la urechea dreaptă către urechea stângă și de la frunte până la gât; apoi antebrațul drept, pe urmă cel stâng, de la încheietura pumnului până dincolo de cot, lăsând apa să curgă pe tot antebrațul; se trec mâinile ude prin păr; se curăță urechile în interior și în spatele pavilionului; se trece dosul palmelor ude peste ceafă; la final, picioarele, până la gleznă, întâi dreptul, apoi stângul...
- Wow, numai ascultând succesiunea atâtor manevre, simt că mă curăț și eu. Și asta e parțială?
- Da, abluțiunea generală este, de fapt, mai simplă: se spală întregul corp, de jos în sus, întâi partea dreaptă, apoi partea stângă.
- Aaa, pe canalele energetice...
- Și poziția la rugăciune e de yoga.
- Toate cu rostul lor, așa cum le stă bine ritualurilor.
Plătesc, îmi dă rest, nu ies precum am intrat, Slava Bogu! Intrasem complet sub vraja curățirii și a rugăciunii, uitasem cum e "afară", dar muzica de pe alei acoperă Coranul din prăvălii, așa că îmi... revin.
Parfumuri mai vreau! Asta voi duce în dar, căci ce altceva închide în sine un loc sau un timp și te poartă mai bine în imaginație? Mă duc, vorba ceea, după miros și ajung, probabil, față de ce văzusem dimineață, în cea mai sofisticată parfumerie din Medina.
Pe fata care mă întâmpină în prag o cheamă Mina. Mă poftește înăuntru și, din întrebare-n întrebare, îmi recomandă "cel mai parfum" de dus "la neamuri". Întâi mi se pare scump, dar îmi aduc aminte că trebuie să împart la patru și mă târguiesc. Nu ajung la sfert, dar ajung unde simt că merită și suntem mulțumite amândouă. E atât de naturală târguiala, și sănătoasă, și lipsită de jenă sau ridicol. Din nou, doar atât îți cere: să fii stăpân pe tine, să știi ce vrei și cât poți.
"Aș vrea un ceai?", mă întreabă Mina, invitându-mă pe canapeaua mică din fața tejghelei, între borcane pline cu săpunuri, parfumuri solide și uleiuri de toate soiurile.
- Da, cum nu, tare aș vrea.
De jur împrejur, pe pereți de oglindă și rafturi de sticlă, stau nemișcate borcănele și sticluțe de toate formele și mărimile, umplute cu mărfuri colorate și frumos mirositoare.
- Îți place ce faci, Mina?
- Foarte tare, doamnă. Aproape că râde când zâmbește.
- Este afacerea ta?
- Nu este a mea, dar e a familiei, eu sunt doar o nepoată a patronului.
Desigur, ca la toate prăvăliile...
- Pare că o faci cu multă pricepere și pasiune, cred că unchiul tău are toată baza-n tine!
- Așa sper, doamnă.
Relația perfectă este cea în care ambele persoane pornesc împreună, dorindu-și și străduindu-se să îi slujească, cu precădere, celuilalt.
- Ai ceva care desfundă nasul? Nici nu îmi dau seama dacă am nasul uscat sau înfundat, cred că de la căldură...
- Sigur!
Și, întrerupându-se din împachetat, îmi încropește un degetar de pânză cu eucalipt și lemn negru, din care mă învață să inspir tare, pe fiecare nară pe rând.
- Jeeez! exclam după prima inspirație puternică, fiindcă simt cum mi s-au curățat și șanțul interemisferic, și bulbul rahidian!
- Păstrați-l cadou, o să țină mult.
- Mulțumesc, Mina!
În punguțe roșii, din voal, Mina așază alături de sticluța de parfum câte un boboc de trandafir roz, o mică scoică și un bob de argan, simbolice pentru Maroc și care, odată picurate cu parfum, păstrează mult mireasma.
O punguță în plus - cadou pentru mine, biensûr.
- Ceaiul v-a plăcut? tot aproape râzând.
- Foarte mult, a fost așa de bine-venit...! Te las cu bine, Mina, să bucuri cât mai mulți clienți așa cum m-ai bucurat pe mine azi. Și o îmbrățișez ca pe nepoata mea. Alaikum Salaam!
Hai, către riad cu mine, căci hamamul mă așteaptă. Ah, Marrakeshule, cât de bine te-ai mai așezat și tu dinaintea mea!
În "raiul" de la hotel, Petrică tocmai a ieșit din hamam, Emma de la masaj, iar Lavinia și Costi își așteaptă rândul. Văd că mai e rost de lâncezeală, așa că, pregătită în halatul gros și alb, mă întind în salon, pe perne mari și tari, de culoarea sângelui închegat. Emma îmi descrie experiența masajului prin care tocmai a trecut și pe care ea, ca terapeut, nu și-ar fi putut-o închipui atât de intensă și relaxantă. Nu înțelege ce anume i-a făcut femeia aceasta cu mâini vrăjite, dar nici ca nou-născut nu s-ar fi simțit așa de bine!
O ascult cu toate chakrele deschise și poate de asta mă înmoi. Canapeaua și pernele îmi iau cu mâna oboseala trupului și mă revigorează fără somn. Probabil asta o fi odihna.
- Mi s-au împlinit toate dorințele și azi, pronunț sec, privind fix, ironic resemnată.
- Și mie, spune Emma zâmbind.
Și aflu, pe rând, că și celorlalți din grup la fel. Au găsit ce căutau, au cumpărat ce doreau, au mâncat ce voiau, au ajuns pe unde nici cu gândul nu gândeau. Și nu numai azi... Atât de curați om fi venit către expediția asta, fără așteptări și lucruri închipuite, dar cu inima deschisă întru bucurie, cum îi stă cel mai bine omului, și atât om fi plătit en avance și om fi demonstrat în viața de până acum că putem duce și merităm a primi, încât îmi pare că am ridicat cu toții o mare coloană de lumină de la pământ la cer, de unde a început Dumnezeu să scuture sacul peste noi!
- Hei, ți-a venit rându', mă trezește Lavinia din reverie, și ea roșie, răvășită, zâmbitoare, prunc. E ceva fantastic...!
Pe hol, merg desculță. Mi-e rece la picioare, dar e bine. Ce plăcută e învăluirea aburului fierbinte, imediat ce intru în hamam, chiar dacă mi se taie respirația.
O femeie tânără, cu hijab negru, tricou negru cu mânecă lungă și pantaloni trei sferturi, negri și ei, potrivește temperatura apei, turnându-mi câte puțin pe umeri și întrebându-mă cum este, până o găsesc perfectă. Prin și peste atâta negru, o lumină din interior îi luminează chipul și iese prin ochii ei negri-tăciune și prin zâmbetul modest. Toate mișcările și privirile au o smerenie subtilă, de parcă ar vrea ca prezența ei să nu aducă atingere niciunei ființe, nici aerului pe care îl atinge sau îl respiră, să nu nască nici o karmă, defel.
Dar atingerea ei... Doamne, parcă ar avea mâini de catifea, și pernuțe de pisică de catifea, și... și... și piele de mătase pe catifea, și... nu mai am cuvinte! Îmi ies un pic din uimire, amintindu-mi de ritualul de spălare pentru rugăciune și îi propun, dacă avem amândouă voie, cu tot respectul, să mă spele după ritual. Zâmbește cu toată dantura ei frumoasă și albă. E surprinsă, evident, dar da - avem voie. Vorbesc cu ea în franceză. Pare că îi e mai lesne așa, deși nici mie, nici ei nu ne vine să mai vorbim deloc.
În liniștea și izolarea încăperii pietruite, în aburul gros din care nu ne mai vedem, începe să mă curețe cu devoțiune. Iar eu, abandonată complet, "dau apă" ritualului cu lacrimile mele, de parcă nu era suficientă peste tot...
- Il fait trop chaud, madame?
- Ah, non, pas du tout! Je pleure de bonheur, je suis très emue...
Elle rit.
- Cum te cheamă?
- Najetz.
- Îți mulțumesc, Najetz, din toată inima. Nimeni nu a mai făcut asta pentru mine până acum.
Elle rit encore. Cred că i se pare atât de firesc ceea ce face și dăruiește în fiecare zi, către atâția oameni, încât e și mai plăcut surprinsă și fericită de ceea ce stârnește în mine.
Spălatul acesta al omului de către om... precum spălatul picioarelor la evrei. Un gest pe cât de intim, pe atât de nevinovat și plin de îngăduință, pentru "celălalt". Căci fiecare în poziția lui ar putea fi jenat, dar nu e. Suntem de acord, ambele părți, ca acum să facem ceea ce este scris.
În timp ce mă spală îmi face și un fel de masaj, iar mișcarea și presiunea mâinilor este de așa natură, încât încet-încet, toate se desprind de mine - și gânduri, și idei, până și emoțiile -, rămânând cumva în aură; devin un soi de corp astral vibrând imperceptibil, precum Najetz. Mă invită apoi să mă întind pe patul de mozaic și îmi spune că mă va lăsa câteva minute singură. Cred c-am adormit. Iar dacă nu, oi fi fost în nirvana, căci nu mai eram nicăieri.
La final, Najetz mă mai clătește zdravăn cu câteva găleți de apă, taman cum trebuie de fierbinte, amestecată cu ierburi aromate. Mă ridic cu picioarele altcuiva, cu ochii umezi, cu o împăcare și un zâmbet cum nici Buddha nu a avut vreodată. Și Najetz e mișcată, în timp ce mă conduce înapoi în hol.
- Tanemmirt, Najetz.
Îmi dau seama că șovăie.
- Pot să te îmbrățișez?
- Da, și eu aș vrea, dar sunt foarte udă.
- Asta e de bine, vine din abundență! îi zic râzând. Și o strâng în brațe cu căldură. Apoi, luându-i capul îmbrobodit în mâini, mă uit în ochii ei și îi spun aceste cuvinte, care nu știu de unde au venit:
- Noi două ne vom întâlni într-un loc mai bun.
Iar ochii lui Najetz se umezesc, eliberând pasărea din colivie.
Îmi amintesc că am ieșit pe seară după mâncare, singură, căci ceilalți plecaseră care încotro în răstimpul cât eu dormisem dusă, după vraja lui Najetz. În forfota și luminile nopții, am regăsit o Medina parcă mai vie, mai gătită, mai senzuală. M-am tocmit la prăjituri făcute pe loc, m-am bucurat de copiii creți, veseli și gălăgioși, mi-am clătit privirile, încă o dată, în culorile rochiilor, sandalelor, voalurilor și podoabelor, mi-am croit drum printre tarabe pline cu genți, papuci, ceramică și mozaicuri suvenir, am ascultat muzică marocană și am dansat, mi-am amintit că piața obișnuia să găzduiască îmblânzitori de șerpi pe care, însă, ori eu nu i-am găsit, ori ei nu și-au mai găsit locul aici...
După umbletul de peste zi, mi-a fost lesne să mă orientez, și la dus, și la întors, între riad, souk, Djema și piață - eram de-ai casei. Am driblat cu ușurință mașinile la traversat, punând în practică și văzând că funcționează atât de ușor sfatul lui Iddir de la prânz:
- When you start walking, you stop worrying, everyone will adjust to your movements!
La fel ca în viață. Ba, unde mai pui că m-am încumetat să mă întorc pe cu totul altă cale decât am venit, intuitiv și corect. Am fost foarte mulțumită și mândră de mine, ajungând să fac stânga-dreapta pe străduțe înspre riad, întocmai ca Rachid cu numai 24 de ore înainte!
Nu mult mai târziu, privindu-le ca-n transă pe fete cum își pregătesc rochițele pentru cetatea de la ocean și riviera de mâine, am căzut în somn, cum spune englezul, căci numai acolo putea să îmi fie mai bine, la ora aceea, decât în Marrakesh.
