21.03.2022
Off. Aici e Dinu, un vechi prieten. Bătrâna chicoti. Râdea tot timpul. Strașnic om. Și ce mă strângea în brațe. După câțiva pași, bătrâna se opri. Sile. Ce bărbat. Ce dansator. Ce galant. Uite cum stai tu lângă Vasi, vecinul tău. Ce frumos îmi cântai tu, Vasi și ce privire șăgalnică aveai. Strașnic om. Gicu. Ce nopți de vară. Ce ochi. După câțiva pași, bătrâna se așeză pe un mormânt proaspăt. Măi Ioane, ai fost un soț bun. Acu' pot să îți zic ce prieteni buni ai avut și tu și eu. Chicoti. Nu te mai deranjează, nu?


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2022, grupul are 8.050 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus