24.03.2022
În timp ce scriu, mestec c-un linguroi de lemn în fasolea cu afumătură ce fierbe molcom în ceaun. N-o să plâng viața chinuită a corporatistului. El vrea să fie acolo. Eu vreau să fiu aici, în căsuța de lemn, cât mai departe de lume. Să-mi cultiv legumele și să-mi duc traiul cu mintea întreagă. Azi am de tăiat lemne, de spălat rufe în copaie, de tocat la rațe și de curățat boabele de pe coceni. Mâine merg la târg să vând macatele țesute și lâna toarsă. N-am timp să visez la cai verzi pe pereți.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2022, grupul are 8.050 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus