Grafica este semnată de Alexandru Neagu
Omul de la Asigurări. Sfinte Sisoe! Perfecţiunea întruchipată. Freză impecabilă, costum scump nou-nouţ, pantofi de balerin, o roşeaţă sănătoasă în obraji, miroase a levănţică, afişează zâmbetul binevoinţei şi al carităţii, aer general de bunăstare şi prosperitate eterne. Seamănă izbitor cu omul de săpun.
Dacă te întâlneşti cu el, îţi propune urgent o afacere sută la sută rentabilă, poate sunteţi dispus să-mi acordaţi cinci minute din timpul dumneavoastră, dacă nu acum atunci altădată, iată numărul meu de telefon, mi-l puteţi spune pe al dumneavoastră? , deşi el nu cunoaşte noţiunea "altădat", singurul lui timp este Acum. De aceea zic că, dacă-l vezi, este indicat să o rupi la fugă în direcţie opusă. Altfel...
Se prezintă cu o voce mieroasă, de soră de caritate şi îţi reţine mâna un pic mai mult decât e indicat, afecţiune şi prietenie necondiţionată, dar nu foarte mult, astfel încât gestul lui să nu pară libidinos – această manevră presupune antrenament îndelungat. Apoi, bazându-se pe o tehnică învăluitoare de boa constrictor înfometat, îţi susură o propunere pe care îţi vine greu să o refuzi, deşi încă nu ai habar ce vrea de la tine. Firma noastră... reputaţie internaţională ireproşabilă... dispusă să investească în familia dumneavoastră... asigurare pe VIAŢĂ. Cuvinte care, deşi au o rezonanţă sinistră şi definitivă, evocându-ţi mai degrabă un mormânt, sună ispititoare, o muzică divină. Evident, nu ai scăpare. Are o privire ascuţită cu care te scanează în permanenţă şi, prin ochi, îţi scormoneşte creierul şi îţi găseşte imediat punctele sensibile, insistând cu delicateţe, ca şi cum ar valsa cu o meduză uriaşă. El nu cunoaşte, bineînţeles, cuvintele lui Cioran care consideră că o persoană care priveşte cu insistenţă o altă persoană în ochi comite nu doar un act indecent, cât o invazie şi drept urmare ar trebui supusă unei pedepse contravenţionale. De fapt, greu de crezut că Omul de la Asigurări ştie să citească sau, în orice caz, ştie să citească altceva decât acele tipizate şi contracte pe care le are în mapă, cu multe note în subsol, note scrise cu caractere minuscule, probabil într-o limbă necunoscută, una satanică. Zic probabil, pentru că, în afară de Omul de la Asigurări şi firma pe care o reprezintă, nimeni altcineva nu e în stare să le desluşească, nici măcar cu o lupă filatelică, nici măcar după un studiu al Torei sau al Delomelaniconului sau a altor fabuloase cărţi antice. După o jumătate de ceas, te trezeşti cu buzunarele pline de cărţi de vizită, cu mintea plină de promisiuni ferme, deşi nu ai nici cea mai vagă idee despre ce sau cine sau în ce fel, nici măcar nu-ţi aminteşti dacă ai semnat sau nu vreun act, unul care să te deposedeze de suflet şi de cea mai mare parte din bunuri în cazul în care ceva, ce anume?, nu merge cum trebuie. Te trezeşti în faţa unui Iozefini care ştie absolut tot despre tine - vreau să spun tot, adică tot-tot; omul de săpun care dispune de tehnici de investigare atât de subtile, încât cel mai de soi securist pe care l-a cunoscut istoria noastră nu foarte îndepărtată pare o specie din precambrian – cunoşti genul, acel produs alunecos, mieros al ultimilor ani de dictatură despre care se spunea că indiferent despre ce îi vorbeai, el reuşea să vadă exact ce vroia el; te străbate brusc o senzaţie apocaliptică, o ameninţare îţi pluteşte deasupra capului, cum dracului de nu ai văzut-o până acum?, ai şira spinării ca un tub cu freon, priveşti împrejur singur şi neajutorat, pentru că Omul de la Asigurări a dispărut, s-a diluat în ambientul zgomotos, luminat de neoanele roz-mov-verde din reclamele vitrinelor; se întrupează în faţa altui cetăţean care are nevoie negreşit de o asigurare pe VIAŢĂ, i-o susură în ureche ca şi cum i-ar promite veşnicie.