Am putea rămâne pe insulă, să privim albastrul zi de zi, cât or mai fi zile, i-am șoptit. OK, zice, dar la patru stele dacă vrei să rămâi, ar trebui să dea cu apocalipsa în maxim o săptămână. Ce mai contează, ridic umerii, trăim pe credit. Femeie, ți-i contul goluț. Ne întoarcem la muncă. Vin oamenii ăia să facă grădina. În plus, am fotbal. No, bine, mormăi. Dar papucii ăștia de casă, îi admir în gând, moi, pufoși, albi, ușor de băgat în valiza de cală. Adică, poate că nu e sfârșitul lumii, dar ar putea fi.
