29.03.2022
Tu, muierea lu' Dumnezò, păi dacă-ți zîc: eram după fragi, pă deal și mă-ntâlnii cu Ionu lu' Bunaciu, bărbatu' ăleia urâte, din vale. El după mure. Și zîce: Mărie, da' mie mi-i foame. Lângă noi, stâna goală, ciobanu' fu plecat cu oile. În covată era niște brânză, am găsît-o, n-am furat-o. Îi ilegal? Ion aprinse focu' și stăturăm un pic și noi de vorbă, ca oamenii. Ce zîci, că-i imoral? Da' măcar mă săturai, că brânza fu galbenă și grasă. Ce zîci? Că și îngrașă? Mno, taci, că fu bine, ca de duminică, cum să nu fie?


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2022, grupul are 8.050 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus