02.04.2022
Mă fascinau mâinile lui gătind cu mișcări calme, clare, calde. Mângâia carnea roșie, degetele-i se adânceau incitant în ea și-am gemut de poftă, închizând ochii. Când i-am deschis era lipit de mine, privirea lui îmi pipăia pulsul întregii ființe, mă rotea într-un carusel de senzații fierbinți. Gustă, mi-a plimbat pe buze o bucată suculentă și valuri de Porto și ambră m-au inundat pe măsură ce mestecam fibrele zvâcnitoare. Am zâmbit, ce mi-ai dat să mănânc? Cu sprânceana stângă ridicată a șoptit, inima mea. Mai vrei?


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2022, grupul are 8.175 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus