Îmi imaginez fotografiile de aici pe o muzică simplă de percuție, proiectate pe o scenă imensă unde este doar un ecran și un percuționist.
La fiecare 10 secunde, se schimbă o imagine, cu un bum din toate tobele, apoi el bate un ritm ridicat constant și uniform și abia auzit cu bețele pe talere, apoi iar bum și imaginea se schimbă și tot așa - ce spectacol superb ar fi.
Fotografiile sale alb negru (Ted Grant spunea că dacă fotografiezi color fotografiezi hainele, dacă fotografiezi alb negru fotografiezi sufletul) surprind în primul rând prin acuratețea surprinderii momentului.
Bun, cumva faptul că Oliver Merce își dă toți banii pe albume foto, fiind un mare colecționar de albume foto și un profund admirator al imaginii printate de bună calitate, se vede; se simte; se poate bănui și dacă privim pe fugă imaginile sale.
Internetul nu este totul... fotografia printată este palpabilă, are altă viață, se înțelege altfel, se simte tactil și este ca un film momentul când dăm pagina, de aici și sentimentul că dacă aș vedea aceste imagini într-un album aș zice că de acolo sunt.
Copilăria nefardată fotografiată de Oliver Merce, un artist al sunetului imaginii clasice de reportaj.
Robert Frank spunea că "Fotografia trebuie să conțină un singur lucru, umanitatea momentului. Acest tip de fotografie este legată de realism. Dar realismul nu este suficient - trebuie să existe viziune, iar cele două împreună pot face o fotografie bună."
Imaginile lui Oliver Merce sunt făcute aici, ieri, dar par făcute oriunde, oricând.
Asta mi se pare minunat.
(text de Dinu Lazăr)
olivermerce.ro