Aceasta este o piesă rarisimă, monseniore. Don Pappagallo se uita plin de admirație la obiectul de pe expozorul de catifea. Ridică dintr-o sprânceană. Totuși, nu e prea scump? Vai de mine, monseniore, se poate să spuneți așa ceva? Acest fermoar a aparținut lui Bonaparte însuși. Din pantaloni nu a mai rămas, din păcate, decât bucata asta de pânză transformată în cocardă-talisman, folosită ulterior de Gloria, când a trecut munții. Care Gloria, domnule Moscarian? Aceea din sic transit Gloria mundi.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2022, grupul are 8.175 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).