Angoasele unui timp pierdut in uitare privite de pe celălalt țărm al Atlanticului

Acum vreo doi ani, înainte de pandemie, mă plimbam printre standurile de la "Târgul de Călătorii" de la Centrul Javits din New York. Pe stânga și dreapta afișe mari, te îmbiau să te oprești și să iei broșurile colorate care descriau locuri de neuitat și plaje exotice.

Mergând și uitându-mă la afișe eram aproape gata să dau peste un tip care s-a postat în fața mea și mi-a întins o broșură. Era tânăr, înalt, destul de chipeș și mi-a luat o vreme să-mi dau seama că mă aflam chiar în fața standului de călătorie al Rusiei.
"Ar trebui să vii să ne vizitezi", mi-a spus "Este o țară grozavă cu oameni foarte primitori. Dacă ai veni, ți-ai putea risipi impresia proastă pe care o au străinii despre poporul rus", a continuat.

Ce reclamă pentru vizitarea unei țări! Vino să ne vizitezi țara pentru că nu suntem atât de răi pe cât spune lumea!
"Stai puțin", i-am răspuns fără nici măcar un moment de ezitare. "Nimeni din cei pe care-i cunosc nu are o impresie proastă despre poporul rus. Rușii sunt OK. Dacă avem ceva cu voi, este cu conducerea voastră. Mai precis cu Putin. Îl urâm pe tipul acesta și sperăm să scăpam de el. Și oricum pentru voi ar fi mult mai bine fără el".

Zâmbetul i-a devenit glacial și din măruntaie i-a ieșit un oftat adânc. În spatele lui am putut vedea un tip mai în vârstă în costum care era cel mai probabil șeful biroului de turism, întorcându-se și plecând de acolo ca să evite conversația care o luase pe făgașuri nebănuite.

Eram aproape să plec, dar m-am întors din nou către el: "Te rog să ai în vedere că nu fac această afirmație ca american, ci mai ales ca român. M-am născut în acea țară și am trăit toată viața sub amenințarea unei Rusii care ar fi putut invada oricând. Așa că nu vă așteptați să îl iubim pe Putin și pe cei ca el când vedem ce faceți prin lume. Dar dacă voi, rușii obișnuiți, veniți în România sau America fără intenții belicoase, suntem gata să bem ceva împreună. Oamenii sunt OK, liderii voștri însă sunt problema."

Am plecat de la târg dar conversația m-a urmărit toată ziua.

Ce m-o fi făcut să ripostez în felul ăsta, instinctual, fără să mă fi gândit la ceva anume în fața unei afirmații prostești făcută de un individ oarecare. Sigur că motive obiective erau cu grămadă; Crimeea, Nemțov, Navalni care era doar urmărit la vremea aia și altele. Agenția lor de "troli" care încerca să bage zâzanie în toți și toate, semănând dezbinare și ură. Mâna rușilor se simțea înfiptă adânc peste tot de la Brexitul din Anglia, la alegerea lui Trump în America, de la autoritarismul lingușitor a lui Orban, până la sponsorizarea lui Madam Le Pen în Franța. Însă după decenii petrecute în Statele Unite unde nu ți-ai fi pus problema că un desant din New Jersey o să fie parașutat pe plajele din Long Island ca să cucerească standurile de înghețată eram sigur că uitarea mi se așezase peste acești invadatori și uzurpatori ai Europei care îmi terorizaseră visele copilăriei. Dar fricile care se strecoară insidios atunci când ești cel mai vulnerabil nu-ți dispar niciodată din minte, chiar după ce sunt învăluite în straturi dense de uitare.

În aceste zile, când Putin ucide copii nevinovați și comite crime împotriva umanității în Ucraina, mi-a revenit în minte acea conversative.

Mă uit siderat la știri care îmi amintesc ce îmi șopteau bunicii la ureche când eram copil, despre brutalitatea, primitivismul și cruzimea Armatei Roșii. Cum intrau sovieticii în gospodării, luând cu ei tot ce putea fi cărat, furând ceasurile oamenilor și odată cu ele, timpul vieții lor, care din acel moment își pierdea sensul unui viitor. Și cum, în timp ce rușii furau, germanii - aproape la fel de cruzi ca rușii - se ofereau să cumpere alimentele pe care le rechiziționau din gospodarii. Bunicii nu au uitat niciodată acest lucru și au vrut ca eu să știu o realitate interzisă pe care ar fi vrut, dacă ar fi putut, să o uite complet.

Poveștile pe care mi le spuneau mă îngrozeau și mă făceau să cred că ceața războiului și sărăcia generată de acesta i-au făcut pe acei oameni neoameni. Dar din păcate, în ziua de azi, fiii și nepoții acelor soldați ai Armatei Roșii se comportă la fel ca strămoșii lor, ucigând fără discernământ, terorizând populația, bombardând spitale, creșe și școli, furând tot ce se poate din casele oamenilor ca apoi să-și vândă prada în talciocurile din Belarus, un alt paria al Europei. De fiecare dată când bunicii mei îmi povesteau despre ocupația rusească în mintea mea se formau imaginile roiurilor de lăcuste despre care învățasem tot la vârsta aceea.

Într-un fel, invazia Ucrainei mi-a amintit de România și de copilăria mea.

Când am ajuns în America, colegii mă întrebau despre viața din România. Cum e acolo, este ca-n 1984? Nimeni nu putea înțelege cum de țara a devenit comunistă. Nu puteați să aveți grijă de voi, trebuia statul să o facă? Ați votat comuniștii la putere?

În zilele noastre, la televizor puteți vedea în direct cum se încearcă scenariul schimbării unui regim învelit de data asta în altă etichetă. Eticheta "comunistă" nu mai e la modă așa că a fost înlocuită cu cea nouă de "iliberalism" care pare că prinde teren pe moment. Oamenii, sătui de prea multe drepturi oferite de democrația cu care nu s-au obișnuit încă, caută refugiu într-un autoritarism care să-i salveze de ei înșiși. Acești "iliberali" care nu sunt altceva decât niște dictatori brutali sunt noua speranță a proștilor lumii în numele unei libertăți inexistente și al unui fals patriotism.

La venirea mea pe noul continent, copleșit de noutatea Americii, un loc greu înțeles pentru noii-veniți, m-am luptat cu schimbările pe care mi le impunea imigrația, dar în același timp mă străduiam să explic modul în care țara în care mă născusem a devenit comunistă.

"Tancurile au ajuns la Berlin din ambele părți. Prin România au trecut tancurile sovietice - ghinion - și au decis să nu mai plece. Într-o țară de 15 milioane erau atunci 400 de comuniști declarați, cei mai mulți în închisoare. Mulți aveau doar patru clase primare; alți câtăva erau intelectuali de rang înalt fascinați de mișcările de stânga. Cei needucați au fost proptiți la putere de ruși, în timp ce intelectualii au fost aruncați în închisoare și uciși."

Dar o astfel de schimbare nu se face peste noapte. Mai întâi au trebuit sărăciți cei care conduceau societatea, iar comuniștii știau foarte bine de la profesorii lor sovietici cum să facă asta. Au distrus economia și au devalorizat moneda, sărăcind întreaga populație. Puțin mai târziu au închis toate afacerile și le-au preluat, naționalizându-le. Apoi le-au luat oamenilor tot ce mai aveau, case, apartamente și toate bunurile și i-au arestat fără discernământ. Cei care au protestat au fost etichetați drept "dușmani al poporului" și au fost împușcați. Formula a fost aplicată peste tot pe unde au trecut rușii.

Cu toate acestea, o mică parte din românii au luptat împotriva invadatorilor sovietici opunând una dintre cele mai lungi rezistențe din Europa de Est. Războiul de gherilă a început imediat după preluarea puterii de către comuniști. Luptătorii s-au retras în munți și au luptat vitejește împotriva rușilor și a armatei comuniștilor români. Ei aveau însă doar puști și nu tunuri, cai și nu tancuri, și erau protejați doar de ramurile înalte ale copacilor în fața bombardamentele avioanelor care survolau pădurile unde se ascundeau. Dar de partea lor au fost inimile sătenilor care i-au ocrotit și i-au hrănit. Mașina de propagandă a comuniștilor români proaspăt importați din URSS a fost amplificată de simpatizanții lor vest-europeni, luptători înflăcărați împotriva capitalismului "muribund" stând la taifas în cafenele chic protejați de o democrație pe care o condamnau. Toți au încercat să întineze memoria acestor luptători, dar spiritul lor a triumfat în România și în țările din jur. Până la urmă, după vreo 15 ani de rezistență, ei au fost învinși. Aveau arme, dar nu puteau lupta multă vreme împotriva tancurilor și avioanelor unui regim opresiv, o lecție bună pentru susținătorii înflăcărați ai celui de-al Doilea Amendament American cărora le place să tragă cu arme și să bea bere îmbrăcați în tricouri amenințătoare imaginându-și că așa se poartă un război împotriva unui guvern opresiv. În loc să-și adune arme de tot felul în baie, mai bine ar fi să meargă să voteze pentru o democrație puternică care să le protejeze cu adevărat drepturile și pe ale celor din jurul lor.

Dacă urmăriți astăzi imaginile din Ucraina puteți vedea exact acest scenariu de uzurpare adaptat noilor medii de comunicare de astăzi potrivit pe noua formulă iliberală. Rușii nu s-au schimbat deloc și nici liderul lor, același tip de bătăuș al clasei care a terorizat un continent semănând zâzanie peste tot timp de zeci de ani. Singura diferență este că în zilele noastre crimele sunt transmise în direct la televizor și pe Internet și singurul lucru pe care îl pot face rușii este să eticheteze totul drept Fake News. În același timp însă o mulțime de suflete vândute, mercenari fără plată, așa cum și-a numit un prieten un articol recent publicat, și-au însușit retorica condamnând Occidentul tocmai pentru mirosul morții pe care-l lasă în urma lui Putin. Să-i numești idioți ar fi un compliment.

Între timp, birocrații vest-europeni arătând mai degrabă a directori executivi decât a lideri de țări, și obișnuiți să ofere discursuri doar alegătorilor lor, îl tratează pe Putin cu mănuși și vorbesc cu el ca cu un om normal. Macron, cel puțin, a început să semene din ce în ce mai mult cu Chamberlain care-și flutura fițuica fără valoare după întâlnirea cu Hitler din '38.

Și când Biden a rostit acele celebre "nouă cuvinte" în discursul său fenomenal, reacția a fost de șoc. În saloanele elegante din Paris sau Berlin trebuie să folosești doar eufemisme și să nu-l strigi pe criminal pe numele lui adevărat. S-ar putea să-i rănești orgoliul și ar putea crește prețurile, iar alegătorii nu ar putea să-și mai petreacă vacanța în Ibiza.

Biden avea dreptate și toți cei care într-adevăr au vrut au înțeles exact ideea acelor nouă cuvinte. Fraza lui a fost empatica și rostită din inimă: "Pentru numele lui Dumnezeu, omul asta nu poate rămâne la putere!" Mai mult ca sigur el nu are planuri să construiască zgârie-nori la Moscova în viitorul apropiat ca predecesorul lui.