Despre când am bătut covorul şi am adunat păianjenii

Sâmbătă m-am trezit devreme. Am deschis fereastra, afară era plăcut, miros de primăvară şi soare intrau în cameră. Mi-am zis că e o zi tocmai bună de făcut curăţenie. Am bătut covorul şi am făcut ordine în casă. A durat ceva, a trebuit să continui şi după prânz. Spre seară totul era gata. M-am întins în pat şi stăteam aşa, pur şi simplu, cu ochii închişi, ascultând Keith Jarrett. Deodată, am avut o senzaţie ciudată. Ceva părea altfel, se întâmpla ceva. Mă ridic în capul oaselor, mă uit împrejur, mă întind la loc. Senzaţia: mai insistentă. Deschid ochii pe furiş, ca şi cum aş fi vrut să surprind ceva. Muzica se auzea ca de departe, deşi mă despărţeau de difuzoare câţiva metri. Pianul lui Jarrett mereu mă înnebuneşte, mai ales în prima parte a concertului de la Koln, şi eu asta ascultam. Surprind aşa, cu coada ochiului, şmechereşte, cărţile aliniate jos, lângă perete, pe două rânduri; masa de lângă televizor, sub ea casetele şi discurile; nici un ziar aruncat pe covor; nici o carte uitată deschisa; nici o pereche de ciorapi atârnaţi pe calorifer. Senzaţia nenumită insista; era, oricum, ceva de bine. Închid ochii din nou şi nu mă mai gândesc. Aud doar pianul, clinc aici, clonc colo. Trece o vreme şi deschid iar ochii: toate la locul lor, nemişcate. Îmi zic: ceva se întâmplă undeva, în mine sau în camera asta; e acelaşi lucru. Aşa că îmi schimb poziţia şi mă aşez într-o parte, punând sub observaţie întreaga încăpere. Muzica, cărţile pe jos, lângă perete, un aer proaspăt dinspre fereastra deschisă, o lumină plăcută de înserare; îmi închipui cealaltă cameră, unde totul e aranjat în şifonier, bucătăria, cu vasele spălate, covorul curăţat; Jarrett, cu pianul, şi mă prind! Din momentul ăla mă hotărăsc să păstrez ordine şi curăţenie.

Ca în fiecare sâmbătă, îmi consum timpul liber cu fotbalul, şi mi-amintesc de Mitică, care dădea vina pe primăvară, pentru înfrângerea cu Danemarca, pentru neputinţa de a curăţa fotbalul românesc, pentru toate relele din jurul său. "De câţiva ani noi suntem mai obosiţi primăvara." a sunat verdictul psiho-fizico-anotimpic dat de şeful Ligii de Fotbal în faţa unor senatori înmărmuriţi între meandrele de gândire ale acestuia. Nu-mi trece senzaţia de bine doar amintindu-mi de Mitică. Doar că îndrăznesc să gândesc fotbalul, azi, după ce am constatat cât bine îmi provoacă mie curăţenia, ca o chestiune casnică. Iei covorul, îl pui pe bară, îi dai o bătaie bună, să iasă praful şi scamele. Apoi îl cureţi bine cu peria şi detergent. Speli pe jos parchetul, cureţi geamurile, strângi pânzele de păianjen de pe la colţuri. Ştergi praful, aranjezi rufele în şifonier, speli vasele. Arunci gunoiul şi foloseşti un odorizant frumos mirositor pentru camere. N-ar strica reţeta asta aplicată fotbalului românesc, îmi zic bine dispus. Pot chiar să am pretenţia de a se asculta prima parte din concertul de la Koln al lui Keith Jarrett, în pauza meciurilor. Vă spun că n-ar huidui nici un spectator, dacă ar vedea că e curăţenie bec prin fotbal. Şi nici nu s-ar mai amăgi aşteptând sâmbătă seara, după etapă, să vadă la televizor Inter – Milan. După ziua în care am făcut curat, am avut două certitudini: că nu sunt obosit primăvara şi că tot televizorul îmi spune cele mai frumoase poveşti fotbalistice. Plus un vis: se făcea că băteau unii covoarele fotbalului românesc şi strângeau păianjenii de la colţuri. şi mirosea frumos pe stadioane...