Noi împotriva noastră

Tocmai pentru că fotbalul e înduioşător de relativ, să nu scoatem ţambalagii şi acordeoniştii în stradă doar pentru că Rapid şi Steaua au bătut la Berlin şi la Heerenveen.

Să ne mulţumim, deocamdată, cu somnul tihnit din noaptea de miercuri spre joi şi cu zîmbetele satisfăcute de a doua zi. Totul e la fel ca înainte, dacă privim problema englezeşte. Rapid şi Steaua şi-au cîştigat grupele şi, astfel, au jucat cu adversari mai slab cotaţi. S-au impus logic pe hîrtie şi, pentru a confirma asta, logic şi pe teren. Două victorii care se socotesc pe tabla moralei, mîndriei şi a coeficienţilor UEFA. Fotbalul ne devine, astfel, un joc mai la îndemînă în a doua divizie continentală, pe care o uimim cu aceste două trupe de trabajadori destoinici şi visători. Reînvăţăm harta la vest şi îi obligăm pe consumatorii de fotbal de primăvară să ne recunoască printre protagonişti. Speculăm la maxim culoarul şi sezonul şi mergem înainte, imaginînd finale între noi. Includem aici şi Şahtiorul lui Marica şi Mircea Lucescu. Singurul în stare, în euforia de azi, să ne bareze drumul spre finala de la Eindhoven.

Pînă acolo însă, e cazul să consumăm judicios aceste succese, să ne ajungă destulă vreme de acum înainte. Avem obiceiul să devorăm instantaneu bucuriile, golindu-ne de frumuseţea lor năvalnic şi risipitor. Şi să credem că după ele nu mai contează nimic, cînd, de fapt, tocmai de atunci încolo contează totul. Cînd începi să cîştigi, ai tot mai multe de pierdut şi dacă nu păstrezi cuviincios o măsură a euforiei, te prăbuşeşti şi dai cu fundul de pămînt de nu te vezi. Acesta este riscul psihic major care ne pîndeşte pe noi, cei de pe margine, mai mult decît pe cei din teren. Sîntem atît de aproape de a transforma aceste victorii din excentricităţi în firesc, încît propun să mai aşteptăm o vreme pentru a trage concluzii şi a stabili definitiv premianţi.

Rapid şi Steaua sînt atît de aproape de calificare, că mi-e frică să nu le ia cu ameţeală gîndindu-se la asta. Altfel, ele două au făcut într-un an cît n-au făcut în toţi ultimii zece toate echipele noastre din cupele europene. Dincolo de succesele propriu-zise, acesta e mare triumf al lor, în numele unui fotbal care, iată, poate învăţa să devină competitiv. De aici încolo, nu ne mai temem decît de noi înşine şi de slăbiciunile noastre.