O euroviziune de mai mare rîsul

Acesta este un text al unui ascultător de muzica revoltat, după ce echipa lui favorită de fotbal a pierdut, ca proasta, trei puncte.


Duminică am avut o seară proastă. Pablo Orbaiz a ratat un penalty în minutul 93 al meciului cu Villareal şi Bilbao a făcut doar egal, 1-1, acasă. Mai mult, Mallorca, adversară directă în bătălia pentru evitarea retrogradării, a bătut pe Real Madrid. Nu se prea putea mai rău. Aşa că, de supărare, am acceptat să privesc ultima parte din transmisia tv a concursului Eurovision România. Practic, partea cea mai importantă, cînd se dădeau note şi se stabilea învingătorul. A fost circ, cu Măruţă mîncînd din banii publici dezinhibat şi impertinent într-o manieră care depăşea enervarea: e clar sărac cu duhul. Lîngă el, o ţaţă, mama unora de le zice Indigo, sau cam aşa ceva. Nişte fete de prin liga a şaptea germană care au venit la Bucureşti minţindu-ne că au jucat la Bayern. Mai departe, nume exotice de trupe şi versuri în limba română nici măcar de prăsilă. Luminiţa Anghel, agramată şi inoportună oricum. Apoi îndemnurile prezentatorului :„bucuraţi-vă şi voi cînd anunţă cîte puncte primiţi”. În sfîrşit, circ, nervi, rîsete şi la final o adunătură de bătăi de joc pe buzunarul contribuabililor. Al meu, al tău, al fiecăruia din ţara asta. Care ţară va fi reprezentată, tot din banii noştri, de o chestie numită melodie, la finala din Atena.

Ce vreau de fapt să supun atenţiei opiniei publice e altceva, de fapt, legat de concursul acesta. O chestie de ilogică aritmetică, ce a dus la un clasament final ciudat. Practic, după ce juriul a notat de la 1 la 12 melodiile, fiecare membru cum a vrut, în loc să se noteze mai departe transformînd voturile publicului în note şi să se adauge la totalul juriului, s-a transformat totalul în punctaj de la 1 la 12. Iar asta a făcut, în final, ca Tornero să aibă două puncte avans, fix cît să cîştige, în loc de un singur punct, cum era, la naiba, logic. E greu tare cu matematica şi logica ei. E vorba tocmai de punctul care a făcut diferenţa şi a desemnat învingătorul.

Nu sînt specialist în muzică, nu ştiu să citesc notele, n-am habar cine şi cum falsează dacă nu e flagrant, n-am cîntat în viaţa mea, dar ascult multă muzică şi lumea din jurul meu zice că bună. Plecînd de aici, pot să zic doar că n-am înţeles deloc ce e reprezentativ pentru muzică şi pentru România în ceea ce s-a întîmplat pe un platou al Televiziunii Române. Versuri în engleză, în italiană, lălăieli, şi ninini-uri, urlete, ţipete, ce mai, menajerie curată.
N-am înţeles nimic pînă la urmă decît faptul că rămînem fie manelişti fie imitatori săraci cu duhul, un fel de înfrîngere la scor în Malta, după un egal de poveste în Groenlanda. Tornero şi la mai mare.