14.04.2022
Mă lasă dar, să-mi desenez încet, intenție de-autoportret: om de nimic, cu visul mort încă din fașă, nu știu de ce mă-ncrâncen să trăiesc, condamnat în grabă, de-o ursitoare lașă, cât oi trăi, în van ca să iubesc; născut din vis de zbor, cerul am vrut să-l tulbur și ăst' destin terestru nu mi-a fost decât chin, cum să te naști cu sufletul de vultur, încarcerat în trup de pinguin? Acum, poate c-ai să mă crezi, și-ai să-nțelegi cum îmi e firea, mă rog la zei să nu mă vezi, mă rog să nu-mi întorc privirea.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2022, grupul are 8.175 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus