Scriu de când mă știu. Însă m-am ridicat din copilărie cu jena de a nu împărți povești fără miez. Am crezut că sunt una printre atâția alții și mi-am ascuns cuvintele. Unele s-au păstrat în caiete vechi, ce zac prin podul casei, altele au luat drumul focului, aprins când vântul vâjâia la ferestre. Viața a amânat mereu povestea scrisă, fiecare zi însemna de mâine. O promisiune fără viitor. Într-o zi m-am regăsit în fața foii de hârtie, m-a ars amintirea unei promisiuni și am redescoperit cuvintele.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2022, grupul are 8.175 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).