De 256 de zile privesc reciful cu valurile zdrobitoare și dinții lui ascuțiți și pofticioși ce s-ar înfrupta din carnea mea. Dar un gând nu-mi dă, totuși, pace: că dincolo de recif e linia invizibilă a Tropicului și insula. Insula în care ziua de azi nu a venit încă. Acolo e încă ieri. Ea nici nu există azi real, căci rămâne mereu într-un trecut care nu va cunoaște prezentul decât prin mine. Și știu că, dacă aș reuși să mă întorc o singură zi în timp, eu și cu ea vom fi învins moartea. Jurnal, ziua 255.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2022, grupul are 8.175 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).