29.04.2022
Introspectiv și timid ne măsurăm din cap până în picioare cuvintele, complexele și tot greșim. Privirile incandescente scrijelesc fotografii pătimașe, dulci, neiertător, pe retină. Mă tachinezi, ca să mai spargem gheața, între două shot-uri, dar optica asta obtuză nu ne ajută. E imposibil să fii tu, când la masa asta noi decidem două destine. La final ne salvezi delicat, trecând în friendzone. Dă-mi un semn, ca să știu că ai ajuns cu bine acasă. Îmi rămân 109 file în jurnal care nu vor fi goale.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2022, grupul are 8.175 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus