Primul meu contact cu fotografia a fost prin 1987 - începusem să fotografiez dune de nisip pe malul mării cu un Agfamatic dăruit de tatăl meu.
Eram prieten cu fotograful teatrului Fantasio, care avea amabilitatea să-mi prepare câte un litru de revelator cu care developam de zor tot ce fotografiam.
Primii mei ani în fotografie au fost "furați" de fotografia clasică de fotoreportaj și portret.
Pe parcurs însă am descoperit că aș fi vrut mai mult să așez eu lumina în felul în care o cerea o situație și am mers până acolo încât am început să experimentez pe întuneric cu lanterne, să mă joc cu așa numita pictură cu lumină.
Apoi am experimentat în timpul studenției și după, cu acest tip de iluminare - light painting - portret, modă, nud, natură statică, peisaj, încercând să aduc din neantul întunericului, lumina interioară a subiectului la suprafață, parcă încercând să scap de fiecare dată din gaura neagră a obișnuitului.
Am citit desigur mult, am frunzărit multe reviste foto - și am avut norocul să descopăr la timpul potrivit la sfârșitul anilor 1980 viața Asociației Artiștilor Fotografi din București, cu toți fotografii de acolo care m-au inspirat foarte mult.
Studenția și anii maturității i-am petrecut în București, unde am absolvit IATC la clasa Florin Zamfirescu, specializarea Actorie - dar făceam și multe fotografii, era un univers senzațional - aveam subiecte foarte teatrale, și normal că imaginea alb-negru avea un profund rol dramatic... iar după orele de actorie mergeam la clasele de imagine unde mă așteptau alți prieteni.
Deci m-am mișcat între două lumi, fără să caut acest aspect cu dinadinsul.
Timpul a trecut și încet încet am avut șansa să abordez și fotografia comercială.
Nu pot să mă gândesc la minunata și misterioasa fotografie de modă fără să exemplific aici cu câteva imagini făcute pentru și cu creatoarea Doina Levintza, și editorialele cu stiliști ca Ovidiu Buta pentru revista de modă Exces sau cu Adriana Tudorache pentru revista Tabu, urmând apoi multe imagini făcute în străinătate în diferite ocazii.
Aveam apoi să emigrez în Noua Zeelandă în 2001 - acolo aproape imediat am făcut două expoziții de fotografie la început, una de reportaj și una de nuduri cu pictură cu lumină.
Simt însă că am rămas Român ca simțire chiar dacă am emigrat de cam multicel, și aș spune că după atâția ani, mă simt mai mult fotograf decât actor, chiar dacă simt că aș fi putut să fac foarte bine și actorie.
Gândindu-mă la acest minunat drum cred însă că dacă ar fi să o iau de la capăt, tot așa aș face.
Mă regăsesc mult în acest gând al lui Paolo Roversi:
"Fotografia mea este mai mult o elaborată substituire decât o adăugare.
Întotdeauna încerc să scot dintre elementele care mi se par in plus.
Cu toții avem un fel de mască de expresie.
Îți iei la revedere, zâmbești, ești speriat.
Încerc să dau jos toate aceste măști și, încetul cu încetul, să sustrag până când rămâne ceva pur.
Un fel de abandon, un fel de absență.
Pare a fi o absență, dar, de fapt, când există acest gol cred că frumusețea interioară iese la iveală.
Aceasta este tehnica mea.
Sau cel puțin așa cred eu că este tehnica mea!"
