Cunoscută drept o "galerie de artă vie", pentru marea majoritate a oamenilor, Italia este atractivă datorită unei bogate liste de motive: cultura sa, arta, istoria și monumentele antice de neprețuit, bucătăria, industria auto, moda, fotbalul, litoralul și plajele frumoase, munții, limba, etc.
În puține locuri din lume, însă, toate aceste ingrediente se amestecă atât de bine cu viața, într-o formă atât de dezinhibată.
Căci Italia este frumoasă nu doar în ceea ce privește arta, arhitectura sau cultura sa. Frumusețea este dată și de străzile aglomerate și dezordonate, de traficul haotic, de cafenelele ticsite la orele dimineții unde se servește ristretto pe bandă rulantă, de exuberanța cu care italienii își susțin ideile sau își manifestă bucuria.
Manifestări de viață pe care nu prea le găsești în orașele ordonate și conformiste ale altor țări din vestul Europei.
Cel puțin privind din exterior, pare că unicul scop al italienilor este dedicarea cu care încearcă să-și trăiască viața cât se poate de bine și, dacă se poate, cu un minim de efort. Așa că atunci când le vizitezi țara, încearcă să te deconectezi de la propriul stil de viață, încetinește puțin, și răsfăță-te cu puțină "dolce vita".
P.S. Această serie foto nu se dorește a fi un ghid de călătorie, rolul ei este de a arăta într-un mod subiectiv ceea ce am văzut și am simțit în decursul călătoriilor mele în Italia.
Oliver Merce (instagram.com/olivermerce)