sau despre pitici
Where is the moment we needed the most
You kick up the leaves and the magic is lost
They tell me your blue skies fade to grey
They tell me your passion's gone away
And I don't need no carryin' on
You stand in the line just to hit a new low
You're faking a smile with the coffee to go
You tell me your life's been way off line
You're falling to pieces every time
And I don't need no carryin' on
Cause you had a bad day...
E o zi bună astăzi. Desigur. Chestia asta este însă atât de relativă încât piticul acela, care apare de exemplu când mă săruţi, şi-mi spune cu nonşalanţă că de fapt este prea cald şi nici unul dintre noi nu are chef de asta, dar ne prefacem cu succes, piticul acela, spuneam, sare imediat: Haaa, o zi bună de pus roşii? Nu, desigur că nu, şi-l ignor în secunda doi, concentrată fiind să-ţi arăt cât sunt de deşteaptă, frumoasă şi romantică, în proporţii bine dozate, neexagerate, într-un răspuns nu prea lung, nu prea scurt, la mail.
Atunci poate pentru sărit cu paraşuta?! Iar? Nu te-ai potolit? E o zi bună şi gata, are dreptate, să nu o stricăm. Dar desigur că te poţi duce tu să sari cu şi fără ce vrei tu. Spare me!
Mnooo... piticul e pitic, şi mai ales că-i al meu: Atunci e o zi bună pentru a face dragoste!
Mă uit la el (vorba vine, doar nu credeţi că văd pitici!) şi mă întreb dacă nu cumva e chiar mai zbanghiu decât mine. Apoi mă prind: îşi bate joc de mine. Măi cerebralule, lasă-mă cu dulcegăriile, că sunt în timpul lucrului.
Râde înfundat Da, dar te strădui să nu-l superi şi să-i arăţi că dintre hârţoage gândul îţi fuge tot la el!
Uneori am impresia că piticul acesta mă depăşeşte. Desigur, tonul meu se schimbă imediat şi în e-mail, devin mai sobră, balanţa se înclină, simt brusc nevoia să mă spăl pe mâini de ceva lipicios. Dar nu-i răspund.
E o zi bună de alergat după baaaaaaani! Now you're talking! Dacă mă gândesc la asta, sigur că nu mai am senzaţia asta de zi-târâtoare.
A tăcut. M-a văzut că mi-am îndreptat coloana şi că încep să fac pe şmechera, deturnând discuţia, aşa că sper că s-a potolit. La urma urmelor, nu apare decât când am tendinţa de a mă prosti şi-ncep să mă uit la roz fără a mai avea senzaţia de vomă.
Şi dintr-o dată, machiavelic cum ar fi trebuit să îmi aduc aminte că este, mă loveşte din plin:
E o zi bună de murit. E o zi bună pentru a te despărţi de amant. E o zi bună, la urma urmelor. Important este să îţi dai seama cu precizie pentru ce!
Aş vrea să-l întreb cu cine l-a făcut mă-sa de-i aşa deştept, dar ar fi o întrebare atât de retorică încât aş ameţi. În clipa următoare deschid gura să-l înjur. Şi asta devine la fel de complicat, având în vedere scurtul şi timidul meu repertoriu în materie. Toate manevrele astea îmi dau timp de gândit. Bună de murit zici. De fapt, se spune că oricare zi e la fel de bună ca alta pentru chestia asta. Ai vrut tu să spui ceva mai deştept aici, şi eu nu mă prind. A doua parte mă îngrijorează însă...
Poate că ai dreptate, ziua aceasta ar fi o zi bună pentru a începe să mori.
Amant?! Care amant?!
Am uitat să vă spun, piticul ăsta uneori o ia razna rău de tot, cred că mai umblă şi prin alte părţi şi ne mai confundă.
Piticul misogin
Numai mie putea să mi se întâmple una ca asta. Nu, nu vorbesc despre faptul că am un pitic, asta în sine de la o vreme nu mi se mai pare atât de îngrijorător, am mai vorbit eu cu unii şi alţii şi am descoperit că e deja ridicol şi desuet că eu am numai unul. Am un prieten care se conversează cu vreo trei-patru dimineaţa când se bărbiereşte (eu cred că îi şi vede în oglindă, dar nu mi-a confirmat), la prânz are o pitică favorită care îi face zâmbre când mănâncă şi seara... seara pot numai să-mi închipui ce orgii au loc în apartamentul lui cu două camere, două pisici şi jumătate (încă n-a terminat partajul cu fosta lui prietenă), un hamster şi-un laptop. Dar să revenim. Deja mă simt complexată cu piticul meu, cred că unii ar spune chiar că e cam ratat... singura lui preocupare majoră, când nu hălăduie prin vecini, e să mă sâcâie pe mine. Problema cea mare este că am o din ce în ce mai puternică bănuială că piticul meu e misogin. Şi zic: nu era destul că trebuie aproape zi de zi să îi aud vocea un pic răguşită a la Sean Connery şi că nu puteam să am şi eu o pitică deşteptuţă, să stăm la taclale dimineaţa la cafea şi să mă lase naibii-n pace seara când vin de la serviciu şi tot ce vreau este să mănânc. Nu puteam să scap de nesuferitele lui apariţii tocmai când hmm hmmm mă rog în cele mai nepotrivite momente... trebuia să fie ŞI misogin.
Cum s-a dat de gol piticul meu? Secretara mea e blondă. Bine bine, şi eu sunt tot blondă, să ne înţelegem bine. Cred că într-o zi o să mă fac roşcată, dar asta e altă poveste, tot de la pitic mi se trage. Îi tot spun bancuri cu blonde şi el se enervează. Cică îl plictisesc până şi bancurile despre ele. Dar eu cred că cel mai tare îl enervează că nu poate să mi le spună el mie.
Când a venit gagica asta la interviu, mă uitam la ea cum m-aş uita cred la un quarc aşteptând să-şi stabilească poziţia. Adică, ai citit despre, oamenii de ştiinţă spun că există şi mai ştii că însuşi faptul de a-i observa îi influenţează. Şi-acum, în faţa unuia veritabil, uiţi tot ce ştiai şi te minunezi Aşa şi cu ea: mă întrebam dacă atunci când e singură nu cumva încetează să existe. Şi deodată îl aud pe mr. şmecher: angajeaz-o,
Zic (cu voce tare): Domnişoară, am să vă rog să mă aşteptaţi puţin afară. Doresc să mă consult cu asociatul meu. Trebuie să-l calmez cumva pe idiotul ăsta de pitic, nu că ea şi-ar da seama de ceva nici dacă ar năvăli pe uşă o armată întreagă de pitici (poate doar dacă ar trânti pe masă cheile de la un Ferrari Maranello), dar abia îmi stăpânesc râsul. Ea, la fel de senină şi apetisantă ca o bomboană nedezvirginată: Aş putea totuşi să stau pe canapeaua aceea de la recepţie? Ştiţi, afară este destul de frig şi prietenul meu a zis că are nişte treabă pe la Unirea şi se întoarce abia peste o oră să mă ia. Pentru că deja piticul dă cu picioarele (sau cu capul, după sunet nu îmi dau seama) în zidul din spatele meu, îmi muşc buzele până la sânge şi-i explic delicat că noţiunea de afară se referea la spaţiul de dincolo de uşa biroului meu, desigur. În cele din urmă iese, iar eu mă reped să deschid fereastra.
Nu aş vrea să îi dau apă la moară, dar de atâta timp de când ne facem unul altuia zilele amare am învăţat că oricum de el nu scap, aşa că atac eu: măi deşteptule, ce vrei de la viaţa mea? Ţi s-a pus piticul pe blondă? Râd eu, râde şi el. Na, că uneori ne mai şi distrăm împreună. E cumplit de blondă, aş fi non-stop sub masă de râs până ar veni ziua de salariu, când aş plânge cu lacrimi de sânge. Numai de amuzament nu merită să o plătesc, măi, Piti! Îl aud pufnind. Din câte îl ştiu, se pregăteşte să-mi spună ceva ce nu-mi va conveni. Şi-ntr-adevăr, îl aud scrâşnind: Tu te-ai molipsit de la aia? Eşti tu blondă, dar aveam pretenţii de la tine că ştii să spui bancuri la o bere! V-am spus eu?! Ia să văd câţi dintre voi aţi suporta zi de zi lângă voi o astfel de obrăznicătură, care başca mai ştie şi TOT ce gândiţi! Aştept să-şi încarce bateriile, o va lua de la capăt de unul singur... Ia spune, clienţii tăi nu sunt marea majoritate bărbaţi? Aha, acum mă ia cu chestii de-astea. Bine, măi, tu ai văzut că eu am numai oameni de afaceri serioşi de clienţi, tu crezi că s-ar uita la una ca asta? Adică, de uitat te uiţi, dar Doamne fereşte, ai văzut că are şi darul vorbirii! Hmm hmm, ştiu, acum, povestindu-vă chestiile astea, mă întreb şi eu care dintre noi doi e mai misogin, dar întotdeauna când povesteşti lucrurile pierd din autenticitate, ce vă grăbiţi să trageţi concluzii?
Piticul meu, perseverent, îşi aprinde o ţigară (nu ştiu de ce am eu impresia că piticul ăsta fumează), trage adânc şi tacticos aer (sau fumul?!) în piept şi-mi zice: Draga mea, fiinţa aceea suavă cu craci lungi şi vorbire semi-articulată îţi va ţine minţile clienţilor tăi oameni de afaceri foarte serioşi undeva foarte departe de afaceri. Din când în când, recunoaşte că îţi vine să-i sugrumi când se bagă prea multe în acţiunile tale.
Corect, are dreptate piticania asta fumegătoare. Clienţii mei, indiferent de naţionalitate, se pricep toţi la problemele cele mai spinoase de drept, tot aşa de bine cum mă pricep eu la motoare de maşini străine, că tot vorbeam mai devreme... Ceea ce nu-i împiedică însă să-şi dea cu părerea. Doar sârbo-americanul căruia abia aştept să-i termin procesul mă lasă de capul meu în ograda mea...
De-aia şi vrei să-i termini mai repede procesul, nu-i aşa? Deontologia... Are un caz interesant, după ce vei termina, pas parol la următorul!
Măi neîntrebatule, tu mai delirezi mult? Parcă te băgai doar în chestiunile sentimentale, aici atracţia e numai intelectuală, continuă-ţi mai bine elucubraţiile că-mi adoarme blonda pe canapea...
Puf, puf, oftat, aruncat de priviri pe fereastră (curând va trebui să fac ceva, de văzut nu-l văd pe pitic, şi de necaz şi urât am început să mi-l imaginez!) şi culminează: Măi femeie tu nu vezi că ai nevoie să se mai uite oamenii ăştia şi la una care dacă deschide gura să nu-i complexeze? Ia-ţi secretară blondă!
Ei, v-am spus eu că e misogin... şi că uneori depăşeşte orice măsură. Cred că voi da anunţ pe net: CAUT ELF. Tolbă cu săgeţi obligatorie. Să nu fumeze şi să ştie să facă o cafea. Neagră.