06.05.2022
Deschid ușa și El mă întâmpină într-o explozie de alb și barosăneală. E asortat cu lumina asta care te obligă să-ți pui ochelarii de soare (și de firmă) la îndemână. Altfel, ai șanse mari să-ți îmbogățești colecția de pistrui. Cum pe ai mei nu îi găsesc, iar venirea lui e de fapt o surpriză, mă uit la El într-un ochi și nu-nțeleg de ce zumzăie așa în timp ce stă semeț cu fruntea în soare. Cu ce te-ai dat, boss, așa de dimineață? Cu iz de primăvară, răspunde Copacuînflorit și-și scutură petalele.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2022, grupul are 8.350 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus